În acest an, la Facultatea de Științe Filologice din Novi Sad, 50 de studenți maghiari din Voievodina vor putea frecventa cursurile de limba sârbă pentru a-și acoperi deficitul de cunoștințe și a se alătura cât mai curând studenților de naționalitate sârbă, a informat televiziunea publică ungară.

Procentul maghiarilor care obțin diploma universitară este îngrijorător de scăzut în comparație cu populația majoritară. Consiliul Național Maghiar din Voievodina ar dori îmbunătățirea situației, organizând pentru aceștia cursuri de limbă sârbă, în vederea integrării”.

Tihamér Murényi este student în anul patru la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Novi Sad. După cum a declarat postului public ungar de televiziune M1, când a dat examenul de admitere abia înţelegea ceva în limba sârbă. A fost nevoie de mult timp pentru a învăţa limba sârbă, dar în final a reuşit să treacă toată examenele cu succes.

Consiliul Naţional Maghiar (CNM) organizează pentru al treilea an consecutiv cursuri de limbă sârbă la Facultatea de Științe Filologice din Novi Sad pentru tinerii care se află în situaţii similare cu cea în care s-a aflat şi Tihamér Murényi. Dorinţa CNM este ca cei care provin din zone locuite în majoritate de populaţia maghiară să nu rămână în urmă faţă de colegii lor sârbi, care învaţă în limba lor maternă, din cauza cunoştinţelor deficitare de limba sârbă, respectiv să nu fie nevoiţi să-şi aleagă Universitatea din Szeged în locul celei din Novi Sad.

„Este regretabil, dar mulţi studenţi încearcă să-şi continue studiile în Ungaria tocmai din cauza lipsei de cunoaştere a limbii sârbe, cu toate că cunoaşterea limbii sârbe reprezintă una din treptele necesare în calea integrării în viaţa socială şi în găsirea unui loc de muncă”, a precizat Lenke Erdély, membră a CNM.

CNM organizează în fiecare an, în luna septembrie – fără taxe de şcolarizare – cursuri de limbă sârbă, la care până în prezent au participat aproximativ 200 de studenţi din anul I. La acest curs, care se încheie în luna octombrie, studenţii vor putea asimila cunoştinţele de bază, dar dacă este necesar, profesorii sunt dispuşi să-i ajute în continuare pe studenţi.

Traducerea: Péterffy Tünde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ 8 = 17

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.