Victimele Revoluției și ai luptei pentru libertate din 1956 și-au sacrificat viața pentru noi, pentru posteritate, iar noi, cu toții, avem obligația să ne amintim de ei, să ne plecăm capul în fața lor, în totdeauna, în oricare epocă. 23 Octombrie este ziua Comemorării și a Sărbătorii, ca toate ocaziile, când ne amintim de trecutul nostru și punem accent pe păstrarea și transmiterea istoriei și a culturii maghiare, precum și a credinței. Toate acestea sunt clauzele dăinuirii noastre, se află într-o strânsă corelație cu starea psihică a comunității și capătă o importanță și mai mare din punctul de vedere al supraviețuirii, în comparație cu celelalte națiuni. Istoria, cultura și credința noastră se îmbină cu conștiința noastră de identitate.

În fiecare an, pe 23 octombrie, maghiarii din București depun coroane de flori la Snagov, la monumentul amplasat în amintirea fostului prim-ministru ungar Imre Nagy și camarazii săi deportați în această localitate situată în apropierea capitalei române. În pofida epidemiei cu noul coronavirus, și în acest an s-a întâmplat la fel, prin respectarea regulilor sanitare în vigoare. Coroanele de flori ale pietății au fost depuse de reprezentanții Ambasadei Ungariei la București, ai organizației UDMR și ai Organizației de Femei a Uniunii, precum și ai Asociației Culturale Petőfi Sándor din București, ai administrației publice locale și ai organizațiilor revoluționarilor.

La această manifestare, diplomatul Ambasadei Ungariei la București, Ádám József Varga, a subliniat: ”Snagovul și 1956 ar putea însemna pentru mine un simbol, deoarece reflectă interdependența țărilor europene, îmbinarea lor istorică. Cunoaștem cu toții evenimentele din 1956… Aceste comemorări sunt necesare pentru ca și generațiile mai tinere să cunoască importanța și semnificația acestor evenimente și să nu fie sortit pieririi tot ceea ce ne numim noi experiență și moștenire lăsată din 1956”.

Éva Nagy, care a depus o coroană de flori la monument în numele Organizației de Femei a UDMR, din București, a subliniat: ”În fiecare an, maghiarii din București comemorează evenimentele din 1956, depunem coroane de flori la București și în împrejurimi, ba mai mult, și din partea maghiarilor din Snagov. Această comemorare este la fel de importantă și pentru noi, cei care trăim aici, în capitala României și în împrejurimi, ca și pentru toți maghiarii de pretutindeni. Aparținem unei singure națiuni și știm că avem obligația de a ne aminti de trecut pentru a ne putea proiecta viitorul. Cu acest prilej plecăm capul față de cei care au depus eforturi într-un anume fel pentru națiunea și identitatea noastră”.

În interviul acordat după comemorare, președintele Asociației revoluționarilor, Júlia Strak, a subliniat importanța și continuarea bunelor relații dezvoltate între asociație și Guvernul Ungariei. Primarul comunei Snagov a declarat cu acest prilej: ”Acest eveniment reprezintă o istorie comună pentru Snagov, deoarece fostul premier ungar, Imre Nagy, a fost ținut prizonier pe teritoriul comunei și de aici l-au dus la Budapesta, unde a fost executat. Acest monument reprezintă relația dintre cele două popoare, deoarece și poporul român a avut probleme similare pe parcursul istoriei, precum poporul maghiar”, a mai spus edilul.

În asemenea ocazii scopul este să comemorăm împreună, să întindem mâna celuilalt și să evocăm trecutul care privește spre viitor, deoarece citându-l pe Mihály Vörösmarty:

”Care este menirea noastră pe lume? să luptăm

După puterile noastre pentru cele mai nobile lucruri.

În fața noastră este soarta unei națiuni.

Dacă pe acestea le-am scos din scufundarea adâncă

Și la raza pură a luptelor cu demonii

Le-am ridicat atât de sus, cât se poate,

Putem spune, întorcându-ne la țărâna strămoșilor noștri:

Mulțumim viață! Pentru cinstire,

A fost un ospăț pe cinste, o treabă bărbătească!”

Éva Nagy

(Sursa declarațiilor: Radio România – Emisiunea în limba maghiară din București, 23 octombrie 2020)

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


6 + 7 =

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.