imagesPotrivit secretarului general al UDMR, Péter Kovács, Partidul Popular Maghiar din Transilvania (PPMT) ar trebui mai degrabă să se ocupe de acţiunea de strângere a semnăturilor. Staff-ul electoral al UDMR, Péter Kovács, a respins propunerea lansată de candiatul PPMT la alegerile prezidenţiale, Zsolt Szilágyi, cu privire la organizarea unei dezbateri publice împreună cu candidatul UDMR la Preşedinţia ţării. Potrivit lui Zsolt Szilágyi, în cadrul dezbaterii propuse ar trebui clarificat, dacă PSD, principalul partid de guvernământ, şi UDMR, formaţiune politică aflată, deopotrivă, la guvernare, au încheiat „în detrimentul populaţiei maghiare din Transilvania” o nouă înţelegere secretă. Péter Kovács a apreciat, într-o declaraţie, că invitaţia la discuţii lansată de Zsolt Szilágyi este „o fantezie absurdă caracteristică unui slab thriller politic” şi „un mesaj primitiv”. „Nu avem despre ce să purtăm o discuţie cu Zsolt Szilágyi, din punctul nostru de vedere între noi nu există chestiuni controversate”, a declarat Péter Kovács, menţionând: „Zsolt Szilágyi şi echipa sa ar trebui să fie preocupaţi de strângerea semnăturilor până la data de 23 septembrie, deoarece nu este sigur, dacă vor reuşi să strângă cele 200 de mii de semnături necesare pentru susţinerea candidaturii sale”. După cum se ştie, PPMT a susţinut şi după alegerile parlamentare din decembrie 2012 că UDMR a încheiat înantea acestor alegeri un acord secret cu USL în interesul intrării sale la guvernare. Ulterior şi Hunor Kelemen a renucoscut că a existat o asemenea înţelegere secretă cu USL şi a dat publicităţii textul documentului, a informat presa din Ungaria.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


1 + = 2

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.