Pornind de la citatul poetului maghiar Sándor Kányádi, conștiința noastră de identitate este în mare măsură determinată de limba pe care o vorbim. Este important să respectăm și să prețuim limbile materne proprii și ale altora, să păstrăm diversitatea lingvistică și culturală, deoarece aceasta este unul din pilonii de bază al existenței noastre.
În 1999, UNESCO, Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură, a declarat data de 21 februarie, la propunerea Bangladeshului, Ziua Internațională a Limbii Materne, cu scopul de a atrage atenția asupra diversității și bogăției lingvistice a Planetei. Această zi internațională a fost sărbătorită pentru prima dată în 2000, iar de atunci în fiecare an, pretutindeni în lume, sunt organizate diferire programe.
Există mai mult de 6.000 de limbi vorbite pe Planetă, din care aproximativ jumătate sunt în pericol. Dintre limbile pe cale de dispariție, două limbi vorbite de popoarele autohtone dispar în fiecare lună. Procesul de dispariție a limbilor pare de neoprit și de aceea UNESCO a considerat că este sarcina sa de a îndrepta atenția lumii asupra acestui fenomen. Limbile sunt purtătoare de culturi. Limba crează lumea față de care omul se adapteză. Aceasta include și principiul, potrivit căruia limba este o formă de comportament pentru comunitatea vorbitoare, respectiv limba nu este doar un ”mijloc” de vorbire, ci este și o expresie a ”ființei”. Toate popoarele, toate minoritățile naționale au dreptul la exprimare de sine, la apărarea și menținerea propriilor lor culturi și tradiții. Limba maternă este patria noastră spirituală și de suflet, căminul nostru intim. Zsigmond Móricz spunea: ”Iată, stăm aici și vorbim în această limbă maghiară splendid răsunătoare, aici în această mică grădină de zână…”, și l-am citat pe scriitorul maghiar ca să subliniem și de această dată importanța limbii materne și a învățământului cu predare în limba maghiară, deoarece ”a fi în deplină posesie a limbii pe care o vorbește poporul este singura și indispensabila condiție” pentru păstrarea moștenirii noastre spirituale și culturale, iar, potrivit scriitorului Dezső Kosztolányi, ”limba este puternica noastră cetate”, iar potrivit psalmului reformat, ”Puternica noastră cetate este Dumnezeu”.
Limba se umple cu judecată și semnificație, precum în stup mierea umple fagurul. Conține valori și semnificații datorită cărora o limbă nu poate să ia locul alteia, și dacă există chestiuni sociale despre care nu se poate vorbi fără sentimente, atunci menținerea și apărarea limbii sunt, fără îndoială, considerate astfel.
”Națiunea trăiește prin limba sa”, a atras atenția maghiarilor István Széchenyi. Și nu întâmplător, deoarece limba maghiară este o limbă amenințată de dispariție.
Să ne gândim doar la faptul că în Europa toate popoarele, toate națiunile și-au creat o cultură. Astfel și maghiarii. Dar, cea mai mare comoară spirituală a maghiarilor este limba maghiară în sine, întrucât limba nu este doar, pur și simplu, un mijloc al comunicării, al înțelegerii. În limbă este prezentă istoria. Limba maghiară păstrează istoria maghiarilor, în destinul cuvintelor, în natura schimbărilor și a imaginilor poetice. Fieare limbă este în sine un mit. Toate limbile din lume au o experiență mitică, un popor, o națiune care se recunoaște pe sine prin propria sa limbă își rezumă propria sa istorie în această limbă, și își realizează propria sa gândire, propria sa rațiune. (Claude Lévy-Strauss)
Și limba maghiară este un asemenea mit. Nu numai în sensul că este unică, că gândirea aflată în spatele limbii maghiare este cu totul altfel de gândire în comparație cu gândirea și mentalitatea aflate în spatele limbilor europene.
”Dintre mii de limbi ale lumii, limba maghiară poate fi clasificată printre câteva zeci de limbi prin care poate fi exprmiat totul, pot fi cultivate toate științele… Limba noastră este plină de fenomene lingvistice proprii, despre care se pot spune că sunt unice, care se datorează în special faptului că limba maghiară a evoluat în sine, independent, în cercul altor limbi” – mărturisește Géza Balázs, cunoscutul profesor de lingvsitică.
Pe de altă parte, iată, o experiență filologică deosebit de interesantă. Dacă ne uităm la lira marilor popoare europene, putem observa că despre limbă în sine există prea puține versuri, creații. Însă, literatura maghiară este plină de asemenea versuri, texte, care vorbesc despre o limbă maghiară colorată. În acest sens putem aminti de P. Pázmány, Gy. Bessenyei și Benedek Virág, care au scris despre limba maghiară.
János Arany era mereu preocupat de limba maghiară.
Poezia intitulată ”Coroană” (Koszorú) a lui Gyula Illyés este o gravură a situației dramatice a limbii maghiare.
Potrivit unor mari personalități italiene și engleze, cu renume mondial, ”limba maghiară este cea mai melodioasă limbă, iar din punctul de vedere al versificării este cea mai capabilă de dezvoltare…” ”Dacă limba mea maternă ar fi fost cea maghiară, opera mea ar fi fost mai valoroasă… deoarece pe această limbă, emfatică de o forță specială, antică, se poate descrie mai exact cutremurarea secretă a sentimentelor”, mărtuisește dramaturgul englez G.B. Show.
Dezső Kosztolányi spunea: ”Sufletul și limba pe care le primim pentru o perioadă scurtă de timp, dând o strălucire cu un nou spirit, trebuie să le transmitem descendenților noștri neștirbite. Aceasta este misiunea noastră. Să ne binecuvânteze sau să ne bată mâna destinului, aceasta este misiunea noastră. Să plecăm ușor capul, dar inima sus, sus, prieteni”.
În încheiere, iată câteva rânduri din poezia intitulată ”Cuvântul”, scrisă de Sándor Reményik:
