Ungaria a pierdut trei poziții și se află acum doar pe locul 92 în clasamentul privind libertatea presei, realizat recent de organizația internațională a ziariștilor, Reporteri Fără Frontiere (RHN).

Potrivit organizației, Guvernul condus de Viktor Orbán și-a sporit și mai mult influența sa asupra mass-mediei ungare, folosindu-se, ca pretext, de epidemia cu noul coronavirus. Potrivit raportului, în momentul izbucnirii epidemiei, Executivul de la Budapesta a adoptat o legislație care a creat posibilitatea pentru urmărirea penală a jurnaliștilor sub acuzația de răspândire de știri false. Raportul mai amintește și de faptul că, prin invocarea situației de alertă,  accesul la datele de interes public este mult mai dificil.

În opinia RHN, modificarea legii privind realizarea înregistrărilor cu drone a restrâns sfera presei.

A fost afectată și diversitatea mass-mediei, iar în acest sens raportul amintește de cazul Klubrádió, care a rămas fără licență de funcționare, sau de cel mai popular site de știri, Index.

În privința libertății mass-mediei, la nivelul Uniunii Europene, numai situația Bulgariei este și mai gravă, această țară situându-se în clasament pe locul 112. În clasament, înaintea Ungariei se află Albania, Republica Moldova și Macedonia de Nord. În fruntea listei se situează Norvegia, după care urmează Finlanda și Suedia, ultimele poziții din clasament fiind ocupate de Eritrea, Turkmenistan, China și Djibouti.

Sursa: hang.hu

Traducerea: Székely Dénes

Foto: hang.hu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


5 + 8 =

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.