Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila a semnat 14 noi contracte de finanțare pentru îmbunătățirea serviciilor educaționale, sociale și culturale, reabilitarea energetică și promovarea spiritului antreprenorial. Acestea se vor derula prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, iar valoarea lor totală se ridică la peste 184 de milioane de lei.

Dintre acestea, 8 proiecte vizează îmbunătățirea infrastructurii educaționale și socio-culturale, precum și creșterea eficienței energetice între care 4 în localități jud. Mureș, Harghita și Covasna.

Astfel, în comuna Ogra (jud. Mureș), unde se prevede schimbarea destinației unui dispensar în centru comunitar integrat, se vor investi 739.800 de lei, iar în orașul Luduș 1 milion 640 de mii de lei pentru creșterea eficienței energetice în clădiri rezidențiale situate pe Bulevardul 1 Decembrie 1918.

De asemenea, municipiul Miercurea Ciuc va beneficia de suma de 6.22 milioane de lei pentru reabilitarea termică a trei blocuri de locuințe, în vederea ridicării performanței energetice, iar municipiul Sfântu Gheorghe de 1,22 milioane lei pentru lucrări de reabilitare termică a blocului de locuințe situat pe Strada Libertății.

Alte 6 proiecte au ca obiectiv creșterea competitivității unor firme, prin extinderea capacității de producție și diversificarea activităților.

Sursa: radiomures.ro

Foto: bursa.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


3 + 6 =

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.