Comisia Europeană a demarat recent procedura de infringement împotriva Ungariei din cauza încălcării normelor UE privind comunicațiile electronice , a anunțat Executivul de la Bruxelles.

Comisia Europeană a declarat că a inițiat procedura de încălcare a dreptului comunitar împotriva Ungariei, după ce Consiliul Media din Ungaria a respins din motive extrem de discutabile cererea postului de radio independent Klubrádió de a utiliza spectrul de frecvență radio.

Drepturile privind procedurile de atribuire, prelungire sau de revocare a frecvențelor sunt supuse regulilor UE privind telecomunicațiile, stabilite în Codul European al Comunicațiilor Electronice. Principiile directoare ale acestor reguli sunt: proporționalitatea și nediscriminarea. Potrivit Comisiei Europene, decizia Consiliului Media din Ungaria de a respinge reînnoirea drepturilor Klubrádió este disproporționată și netransparentă, și în consecință încalcă legislația UE.

Comisia Europeană consideră, de asemenea, că legea ungară a mass-mediei a fost aplicată în mod discriminatoriu în acest caz.

Prin urmare, Comisia Europeană va trimite Ungariei o scrisoare de avertizare,  acordându-i două luni pentru a răspunde la argumentele Executivului. În caz contrar, Comisia Europeană va transmite Ungariei o opinie motivată, ca următor pas al procedurii de încălcare a dreptului comunitar.

„Le-am cerut autorităţilor ungare să găsească o soluţie astfel încât Klubrádió să continue să emită, însă nu am primit nici un răspuns”,  a scris pe Twitter Vera Jourova, vicepreşedintă a Comisiei Europene, pentru a explica iniţierea acestei proceduri, care poate duce la o sesizare a Curţii de Justiţie a UE.

Klubrádió, ale cărui jurnale de ştiri şi dezbateri sunt deseori critice la adresa guvernului condus de premierul Viktor Orbán, difuzează online din februarie, după ce i-a fost respins apelul de a-şi păstra licenţa de exploatare, relatează AFP, citată de Agerpres.

Sursa: napi.hu

Traducerea: Péterfy Tünde

Foto:napi.hu

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


6 + 7 =

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.