
Potrivit unor opinii științifice, în următorii ani pot apărea la nivel mondial o mulţime de epidemii şi astfel va începe epoca virușilor. Azi, acesta este un fapt real şi este susținut de anumite procese globale, precum schimbările climatice, suprapopularea, supraexploatarea resurselor și migrația de viețuitoare și oameni.
„Toate acestea sunt favorabile apariției epidemiilor, contribuie la creşterea frecvenţei și intensităţii acestora. Epidemiile interacționează ca o rețea, iar societatea globală suprapopulată și interdependentă este un mediu ideal pentru acestea. La urma urmei, bolile infecțioase sunt în mod fundamental dependente de densitatea populaţiei, sunt fenomene care depind de masa şi numărul umanității şi interacţionează sub forma unei plase de păianjen”, a declarat la solicitarea portalului Index.hu Gábor Kemenesi, biolog, virusolog și profesor asistent la Facultatea de Științe a Universității din Pécs.
În opinia sa, aceste corelaţii înseamnă că în viitor nimic nu va rămâne acolo unde a fost până acum, iar epidemiile de pe planetă vor „migra mai des şi mai uşor la distanţe mai mari, uneori vor putea pleca chiar şi într-o călătorie în jurul lumii”.
O întrebare importantă este de unde se vor declanşa infecțiile și în răspândirea lor în ce măsură va avea un rol şi omul. Să ne gândim doar la noul tip de coronavirus, în legătură cu care încă nu există un consens cu privire la faptul dacă provine de la vânzătorii de pe piața fructelor de mare Huanan, care vând și animale vii, sau dacă infecția a scăpat de la un laborator.
Referitor la această întrebare, Gábor Kemenesi a spus că, dacă combinăm limitele creșterii umane, suprafeţele pădurilor tropicale proaspăt defrișate, a pădurilor transformate pentru agricultură şi piața animalelor sălbatice cu regiunile în care au loc explozii demografice şi cu clima tropicală sau subtropicală, atunci putem vorbi deja despre locuri în care şansele sunt foarte mari pentru ca virusurile „să pornească la drum”.
Însă tot ceea ce trebuie să vedem şi să înţelegem este că, atâta timp cât un ecosistem este stabil, nu este „deranjat” de schimbările climatice sau de intervenția directă a omului, virusurile care există acolo se află într-un fel de echilibru natural, netulburat. Cu toate acestea, pentru cei aproximativ opt miliarde de oameni nu mai există un loc inaccesibil pe planetă, noi suntem cei care crează, pur și simplu, noi şi noi posibilităţi care pot aduce pe capul nostru noi virusuri care trăiesc într-un echilibru netulburat de-a lungul a milioane de ani, a spus expertul.
Gábor Kemenesi a adăugat că diferite infecții apar în mod constant în comunitățile umane la o scară din ce în ce mai mare, dar cele mai multe dintre acestea nu au proprietăți care ar facilita răspândirea lor la nivel mondial. În acest context, cercetătorii au determinat în prezent trei niveluri principale pentru astfel de agenți patogeni: la primul nivel, virusul apare în mod regulat, ceea ce înseamnă că apare în rândul oamenilor sau al animalelor de companie an de an, provocând unele infecții. Virușii din a doua categorie sunt deja capabili să provoace boli regionale, chiar și în mai multe țări.
În acest sens un exemplu bun este Ebola, care tocmai a ieșit din prima categorie în ultimii ani și a trecut în a doua categorie, a explicat biologul. Cel de-al treilea nivel tocmai acum este prezent în viaţa noastră şi este vorba de virusul SARS-CoV-2, care are deja o proprietate care îi permite să se răspândească eficient și rapid. Toate acestea pot fi chiar fatale, deoarece răspândirea sa devine absolut ireversibilă.
„Adevărul este că acum suferim efectele ultimilor două sute de ani ai umanității, nu există o soluţie rapidă și ușoară pentru stoparea viruşurilor. Știința poate oferi doar răspunsuri la infecții, din ce în ce mai eficiente și mai rapide. Aici ne putem gândi la noile tehnologii de vaccinare, la metode biologice moleculare moderne sau la dezvoltarea rapidă a domeniilor științifice”, a mai afirmat Gábor Kemenesi.
Referitor la atenuarea efectelor virușilor, specialistul a spus că ar trebui detectate cât mai repede și mai eficient infecțiile care ar putea reprezenta un potențial pericol pentru umanitate. Numărul acestora este estimat în prezent la un milion, un milion și jumătate, astfel că procesul necesită sume enorme, un număr mare de cercetători și de resurse. Dar prin anumite intervenții am putea, fără îndoială, să stăpânim epidemiile.
Sursa: index.hu
Traducerea: Balázs Magdolna
Foto:index.hu