Cea de-a XII-a ediţie a Zilelor Culturale Maghiare din Cluj are loc în perioada 17-22 august. Anul trecut din cauza situaţiei epidemiologice, această manifestare a fost mai modestă, a putut fi organizată doar timp de trei zile, în schimb anul acesta evenimentul va avea loc timp de şase zile, pe lângă respectarea strictă a regulilor epidemiologice. Anul acesta, cei interesați pot alege dintre 280 de programe, care vor avea loc în 60 de locații şi datorită implicării a 130 de organizații partenere, iar cei care nu pot fi prezenţi personal, pot lua parte la Zilele Culturale Maghiare din Cluj mulţumită televiziunii KMN, înfiinţată anul trecut, care va transmite acest eveniment cultural în perioada 18-22 august.

Răspunzând la întrebarea noastră, Balázs Gergely, organizatorul principal al Zilelor Culturale Maghiare din Cluj a declarat că despre numărul participanţilor se poate vorbi abia după încheierea evenimentului. „De fapt, este o decizie personală ca în această perioadă dificilă de care avem parte de un an şi jumătate, dacă vor veni sau nu vor veni, respectiv dacă au posibilitatea să fie prezenţi sau mai de grabă vor renunţa. Cei care nu pot participa personal, care nu corespund din punct de vedere al regulilor epidemiologice, pot <participa>, totuşi, la programe datorită televiziunii KMN, lansată anul trecut. Mesajul ediţiei din acest an este <aproape că s-a umplu paharul>, ceea ce înseamnă, din punctul meu de vedere, că nu numai lucruri rele ne înconjoară, ci sunt şi lucruri bune. Acesta este mesajul meu. Avem o echipă organizatorică senzaţională, şi mai avem 150 de tineri, voluntari din Cluj Napoca şi 100 de organizaţii ale societăţii civile, care contribuie cu diferite programe. Mesajul este că vrem cu toţii să oferim ceva şi sperăm că vor fi mulţi care vor primi cu plăcere”, a afirmat organizatorul principal al evenimentului.

La întrebarea, dacă în program există şi un subiect referitor la multiculturalism, Balázs Gergely a precizat:

„Cred că întregul program vorbeşte despre multiculturalism, trăim într-un oraş care a fost întotdeauna multicultural, în cel mai nobil sens al cuvântului. Noi – vorbesc în numele organizatorilor – facem totul pentru ca tot ce se poate traduce în limba română, să fie tradus. Vrem să aducem comunitatea maghiară mai aproape de populaţia majoritară românească. În acest sens, cred, că unul din punctele forte ale Zilelor Culturale Maghiare din Cluj este acela că noi creăm posibilitatea pentru această apropiere, iar scopul nostru explicit este ca majoritatea românească să nu ne privească ca pe o comunitate ciudată, misterioasă, ci să ne arătăm, ăştia suntem, care pot fi şi iubiţi, dar putem accepta şi pe cei care nu ne iubesc.  Pe baza experienţelor acumulate în ultimii 12 ani pot să vă spun că Zilele Culturale Maghiare din Cluj are foarte mulţi participanţi români. În urmă cu câţiva ani a fost realizat un sondaj de opinie, dar nu de noi, ci de un centru naţional român pentru sondarea opiniei publice şi, potrivit rezultatelor, Zilele Culturale Maghiare din Cluj a fost cea mai cunoscută şi cea mai acceptată manifestare, şi acest lucru nu spunem noi, maghiarii, ci populația majoritară românească a orașului. Sunt foarte mândru de acest aspect şi spre că şi în acest an se va întâmpla la fel”.

La remarca noastră, dacă la acest eveniment vor fi prezente şi personalităţi maghiare şi române, Balázs Gergely a subliniat:

„Această manifestare nu se referă la numărul personalităţilor sau politicienilor participanţi. De altminteri, foarte mulţi sunt aici, cu noi, participă la programele care au loc în Piaţa Centrală, dar accentul nu se pune pe ei. Primarul oraşului Cluj Napoca în fiecarea an este prezent, în mod tradiţional, cred că, din primul an, în fiecare an este aici, el deschide și închide acest eveniment. De asemenea, Guvernul ungar este practic un susținător al acestei serii de evenimente chiar de la început și le mulțumim pentru ajutor, dar nu numai Guvernului ungar, ci și Primăriei oraşului Cluj, primarului nostru, dar subliniez încă odată că acest eveniment este un eveniment al comunităţii, al membrilor comunităţii”.

Balázs Gergely a mai spus că „din al treilea an, al patrulea an al Zilelor Culturale Maghiare din Cluj asigurăm un spaţiu special pentru persoanele cu dizabilităţi, în Piața Centrală și astfel încercăm să le ușurăm viața acestor oameni. În ceea ce privește vremea, dacă va ploua? – de fapt farmecul evenimentelor organizate în aer liber este ploaia, în acest caz contribuția organizatorilor este limitată, nu putem interveni. Pe parcursul a 12 ani a fost şi aşa, şi aşa, dar cred că publicul știe exact cum să reacționeze, au fost mulți care au venit şi în ciuda ploii. Ceea ce recomandăm și chiar cerem este: să nu vină la eveniment cu umbrele, dacă este posibil, deoarece acest lucru va restrânge orizontul celor din spatele lor, dacă pot, să vină cu impermeabile”.

Interviu realizat de: Balázs Magdolna

Foto: foter.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ 9 = 16

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.