Ministrul Tineretul şi Sportului, Eduárd Novák, a anunţat pe pagina sa de Facebook că se va retrage din competiţiile sportive, însă încă nu ştie dacă decizia sa este definitivă sau doar temporară.

„Viața este o strategie. Acum cel mai important este să mă concentrez asupra Strategiei Naționale a Sportului, așa că după 15 ani de patinaj viteză și 23 de ani de ciclism, am decis să mă retrag pentru o vreme din competiţii. 2022 ar putea fi un an foarte important, iar prioritatea mea absolută acum este acest proiect la care vreau să contribui cu totul, a scris ministrul în postarea sa.

El a adăugat că încă nu știe dacă retragerea sa este doar temporară sau definitivă, dar este încrezător că pas cu pas va fi mai ușor să suporte durerea deciziei.

„Încă nu îmi pot imagina viața fără competiții sportive, fără antrenamente. Timp de mai mulți ani sportul a fost totul pentru mine și nu cred că ceva ar putea compensa împlinirea pe care am simțit-o. Cele mai frumoase și mai dificile momente din viața mea sunt legate de sportul competitiv. Cu siguranță o mulțime de lucruri le-aș fi putut face mult mai bine, dar cel mai important lucru pentru mine a fost că am realizat tot ce mi-am dorit”, a subliniat ministrul.

Eduárd Novák, în vârstă de 45 de ani, s-a întors acasă cu o medalie de aur și una de argint în 2012 de la Jocurile Paralimpice de la Londra și a câștigat o medalie de argint la Beijing cu patru ani mai devreme. La Jocurile Paralimpice de la Tokyo din acest an a câștigat o medalie de argint la cursa de ciclism de 4.000 de metri. A fost primul ministru care a participat la Jocurile Olimpice sau Paralimpice și, de asemenea, primul ministru care a câștigat o medalie.

Sursa: Szekelyhon.ro

Traducerea: Péterfy Tünde

Foto: szatmar.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


3 + 2 =

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.