Dragostea lui Dumnezeu constă în faptul că Fiul Său a venit pe pământ în trup omenesc și le-a dat oamenilor ceea ce aveau cel mai mult nevoie. Acesta este cadoul de Crăciun al lui Dumnezeu.
Sfântul Francisc de Assisi numește Crăciunul sărbătoarea sărbătorilor. Este sărbătoarea bucuriei și a păcii, a familiei și a copilăriei, a căminului și a pământului natal, deși în Biblie nu există nicio mențiune sau referire la un obicei similar. Aşteptarea de dinainte de Crăciun, cu prima duminică a Adventului, începe noul an bisericesc și atmosfera de sărbătoare a Crăciunului, călăuzirea în misterul întruchipării, care durează până pe 6 ianuarie, până la Bobotează. Limba maghiară mai numește această perioadă de Advent şi Venirea Domnului. Dintre sărbătorile laice și ecleziastice, Crăciunul este, fără îndoială, cea mai intimă și familiară sărbătoare. Nu este întâmplător că una din inspirațiile artelor – muzica, literatura, arta plastică – este misterul Crăciunului.
Literatura vorbeşte despre sensibilitatea deosebită a Bunavestirii a Îngerului, precum și despre minunea nopții de Crăciun: trudirea îngrijorată a lui Iosif, bucuria în lacrimi a Mariei, evlavia naivă a păstorilor, darurile cuvenite ale înțelepților din Răsărit. Acest lucru ar trebui preluat de toți oamenii pentru a nu se pierde. Cunoașterea iubirii lui Dumnezeu modifică inima și această iubire o putem da mai departe celor dragi și semenilor noștri în fiecare zi a anului.
Nuvela Roráté datează din vremea când Géza Gárdonyi era învăţător, şi evocă zelul sătenilor și al copiilor dis-de-dimineață și faptul că orga începe să cânte cu un freamăt profund. De sunetul orgii se cutremură şi zidul. Răsună numeroase cântece de Advent vechi de o sută de ani: „O, strălucitoare zori frumoase!/Care ai zis îngerului:/Bucură-te, plină de har!
Bucuria de a aștepta Crăciunul este exprimată în poezia lui Gyula Juhász, intitulată „Spre Crăciun”:
„Frumoasă Țară a Zânelor se ridică în inima mea/Acum, în decembrie./ Mă uit la steaua iubirii, /Mă cuprinde o vrajă secretă, frumoasă,/Acum, în decembrie…/Aşadar, să fim mai buni și să avem o credinţă neclintită,/Și nu doar în decembrie”.
Bucuria Crăciunului este exprimată pentru prima dată în imnurile medievale cu o putere elementară. Unul din poeţii de imnuri din secolul al XII-lea, Adam de Sf. Victoria, numește, în imnul său de Crăciun, nașterea lui Hristos drept o lumină care se revarsă asupra naţiunii. Cuvinte de bucurie sunt rostite la începutul versetului: „Bucură-te, săracă lume, căci Fecioara l-a născut astăzi pe Fiul său pentru voi”.
S-a născut Mântuitorul. Minunea s-a împlinit, tot ceea ce a așteptat și tânjit lumea este într-o apropiere tangibilă. De două mii de ani în această noapte din decembrie lumea creștină își amintește de această minune. În aceste momente, inimile devin mai calde, cuvintele mai pline de iubire, gesturile mai răbdătoare, iar emoţiile copiilor mici cu faţa înroşită se transmit şi părinţilor, bunicilor. În aceste momente devenim mai înţelegători, mai toleranţi chiar şi în mediul nostru mai larg. Nu este întâmplător că şi creaţiile literare emană bucuria Crăciunului.
Poezia intitulată „A venit Crăciunul furmos” de Jenő Dsida, este o expresie naiv de frumoasă a bucuriei copilăreşti: „A venit Crăciunul frumos, vesel/Trăim cu nucă, cu cozonac proaspăt:/câte bucate delicioase…”
Lumina Stelei Betleemului și glasul îngerilor, propăvăduind pacea și fericirea, ajung și la soldații războinici care „Se uită la cer/Şi gândesc visători/La frăţie…/ Ostași obosiți, odihniţi-vă frumos/În jurul flăcărilor pomilor de Crăciun/În seara noastră sfântă…”
Multe poezii ale lui Endre Ady păstrează atmosfera de Crăciun. În cântecul intitulat „Mica colindă de Crăciun” doreşte să-L laude pe Dumnezeu cu curaj, cu o credinţă de copil. Pentru el Crăciunul înseamnă o amintire de acasă, un prilej de făgudinţă a pocăinţei, voinţa de împăcare cu lumea. „Ieri au bătut clopotele/Mâine vor bate clopotele/Poimâine îngerii/Vor aduce zăpadă cu diamante…” Sau în cântecul intitulat „Crăciunul”: “Clopoțelul sună, Cântecul răsună, Se aude până de departe cânecul de recunoştinţă, În sătucul meu minunat, De Crăciun fiecare suflet se întarce sătre sine”.
Pentru Endre Ady Crăciunul înseamnă căminul, familia, pământul natal, înseamnă a privi înapoi în trecut, o amintire fericită. Aşa cum scrie, în această sărbătoare toată lumea “îngenunchiază cu drag”, îi mulţumeşte Dumnezeului înălţimilor.” “Pornesc spre biserică, Într-un şir lung, Tineri şi bătrâni…În sătucul meu minunat, În fiecare inimă, Sălăşluieşte azi iubirea…”
Într-o altă poezie, Endre Ady spune şi mai apăsat că iubirea şi Crăciunul sunt inseparabile. “Azi ar trebui ca toţi oamenii să se îmbrăţişeze, în Inimele lor. Dar nu există recunoştinţă, nu este aici pace: Lumea este bolnavă: grav bolnavă”. Refrenul recurent al poemului în trei versuri este „Lumea este bolnavă: grav bolnavă. Această lume așteaptă iar și iar pe noul Mesia, Mântuitorul”. Pentru că: “Omul luptă împotriva omului, Ce să ne unească, nu există o ideologie,/Casa lui Mesia s-a dărâmat, pierind învăţătura, morala sa…/O, dar să se scufundă ca un animal, Cine a avut suflet, nu este posibil!…/Puternicul Cer, trimite un nou Mesia: Lumea este bolnavă, grav bolnavă!…”
În poezia intitulată “Cântec de Crăciun” Mihály Babits pune numeroase întrebări: “De ce stai într-o iesle, rege al cerului?…/Respiraţia caldă a viţeluşilor înţelepţi/poate e mai bună decât dacă ar fi fost vântul spaţiului înstelat?…
Árpád Tóth scrie despre trecerea sărbătorii şi despre bucuria acestei sărbători în poezia sa intitulată “Amintire de Crăciun”: “A fost aici, a plecat frumosul Crăciun,/Şi până a fost aici, am trăit bine,/Cu bomboane, smochine, cozonac cu mac./ A adus alune, nuci…”
În contextual poeziilor de Crăciun nu putem uita de poezia lui Attila József, intitulată “Regii din Betleem: “Fii binecuvântat, Iisus al nostru, Iisus al nostru!/ Noi suntem cei trei regi…/Ajută-mă, Bunul meu Dumnezeu!”
János Pilinszky, care este unul din cei mai de seamă poeţi maghiari ai secolului XX, a scris în colecţia sa intitulată “Crăciun”: “Crăciunul vine în fiecare an ca şi luna decembrie, cu zăpadă, cu grijile de iarnă și cu poezia sa. Poate ar fi de ajuns să încredințăm sărbătorile orbitei stelelor, ca şi iarna, aşa cum marele mecanism ceresc ne aduce ascultător an de an. Dar aceasta nu este aşa. Sărbătoarea nu doar „ne întâmpină”, trebuie să o merităm”.
Endre Ady, Mihály Babits, Attila József, Gyula Juhász, Dezső Kosztolányi, Árpád Tóth, János Pilinszky, toţi au scris despre Crăciun în poeziile lor. Însă, putem vorbi şi despre proze dedicate Crăciunului, de exemplu în scrierile lui Albert Wass, István Fekete, Sándor Csoóri, Áron Tamási şi Géza Gárdonyi.
Pe paleta literară mai există şi o creaţie de dramă, piesa intitulată „Advent pe muntele Harghita”, de András Sütó, în care este vorba despre iertare, uitare şi de lipsa mântuirii. Când vine vorba de relația dintre Advent, respectiv Crăciun și literatură, nu putem găsi nimic mai bun decât această piesă. Este o altă chestiune, în ce măsură evocă atmosfera unei sărbători, a iubirii Crăciunului etern împietrit în gheaţă pe muntele Harghitei.
Povestea tragică a iubirii lui Réka Árvai și Gábor Zetelaki simbolizează căderea eternă a omului. Este o frumoasă poveste postmodernă de basm cu elemente mistice, magice, realiste transilvănene.
În încheiere vă doresc tuturor – inspirându-mă din rândurile emoţionante ale lui Endre Ady – ca peste fiecare casă, familie să se aşterne o atmosferă caldă a Crăciunului, reverenţa şi bucuria să pătrundă în această sărbătoare minunantă și toate inimile să fie pline de dragoste și pace!: „Mă doare sufletul/În zgomotul mare al orașului,/Dar ar fi bine să sărbătoresc/Acasă./ Dar ar fi bine/Să ne rugăm/Din toată inima/Ca pe vremuri/Să ne închinăm lui Dumnezeu/Şi să ne iubim unii pe alţii…/Ajunul Crăciunului/Dacă s-ar îndeplini, S-ar aşterne asupra lumii/Adevărata fericire…”
Le doresc un Crăciun fericit și liniștit tuturor dragilor noștri cititori!
Dr. Éva Nagy,
vicepreședinte – Asociația Presbiteriană a Protopopiatului Reformat Braşov
consilier – Secretariatul de Stat pentru Culte, București
Foto: karacsonynapja.hu