
Deputatul AUR Mureş Dan Tanasă a anunţat, luni, că la sesizarea Asociaţiei Civice pentru Demnitate în Europa (ADEC) primarul din Sfântu Gheorghe, Antal Árpád, a fost sancţionat cu 2.000 de lei pentru discriminare, de către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD).
“Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a constatat, din nou, că primarul UDMR din Sfântu Gheorghe se face vinovat de discriminarea pe criterii etnice a românilor. Astfel, CNCD admis o nouă sesizare a Asociaţiei Civice pentru Demnitate în Europa (ADEC) şi l-a sancţionat contravenţional cu amendă pe Antal Árpád pentru fapte de discriminare pe criterii etnice a cetăţenilor români necunoscători ai limbii maghiare pentru faptul că a condiţionat ocuparea mai multor posturi din Primăria Sfântu Gheorghe de cunoaşterea limbii maghiare.
Dan Tanasă a arătat pe site-ul său că CNCD a admis sesizarea ADEC şi a decis că faptele primarului UDMR din Sfântu Gheorghe, Antal Árpád, constituie discriminare pe criterii etnice la adresa cetăţenilor români necunoscători ai limbii maghiare.
Potrivit hotărârii CNCD, amenda contravenţională aplicată primarului din Sfântu Gheorghe este de 2.000 lei, acesta fiind obligat să publice un rezumat al hotărârii CNCD pe pagina de internet a instituţiei.
În luna martie 2021, Asociaţia Civică pentru Demnitate în Europa (ADEC), condusă de Dan Tanasă în calitate de preşedinte, a sesizat CNCD cu privire la faptul că primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Árpád, ar fi impus în mod ilegal cunoaşterea limbii maghiare pentru ocuparea mai multor posturi din Primăria Sfântu Gheorghe, fapt ce constituie o discriminare pe criterii etnice a cetăţenilor români necunoscători ai limbii maghiare (potrivit datele oficiale, peste 21% din populaţia oraşului nu este de etnie maghiară).
Concursul în cauză viza ocuparea posturilor de Consilier (S), clasa I, gradul profesional principal, Consilier (S), clasa I, gradul profesional asistent şi Consilier (S), clasa I, gradul profesional debutant.
“Acest concurs a fost organizat cu încălcarea legii şi toate efectele pe care le-a produs trebuie acum anulate”, a precizat Dan Tanasă, informează Agerpres.
Sursa: stiripesurse.ro
Foto: szekelyhon.ro