
Péter Márki-Zay va face campanie electorală și la Cluj-Napoca, deşi mai mulţi lideri ai administraţiilor publice locale din Transilvania şi Ţinutul Secuiesc au refuzat anterior primirea candidatului comun al partidelor de opoziţie la funcţia de premier al Ungariei. Despre vizita politicianului se ştie doar atât că la Cluj-Napoca se va întâlni cu cei care sunt curioşi de ceea ce va spune.
Péter Márki-Zay va partipa la o întâlnire cu publicul pe 22 martie. Despre vizita politicianului ungar a relatat pentru Transtelex organizatorul evenimentului care va avea loc la Planetarium Cafe, Gergő Mostis. Marki-Zay a vrut să vină la Cluj-Napoca încă din luna octombrie anul trecut, dar şi-a anulat călătoria din cauza pandemiei de coronavirus.
În cadrul unei emisiuni difuzate la începutul lunii februarie, de televiziunea ungară ATV, primarul localităţii Hódmezővásárhely a anunţat că în timpul campaniei sale electorale ar dori să meargă şi în Transilvania. Aşa cum a scris anterior şi portalul kronikaonline.ro, liderii ai opt administraţii publice locale din Transilvania au respins anul trecut, în octombrie, primirea candidatului la funcţia de premier al Ungariei din cauza rezultatului referendumului din 5 decembrie 2004 privind extinderea cetăţeniei ungare dincolo de graniţele Ungariei.
Scrisoarea adresată lui Péter Márki-Zay şi dată publicităţii de portalul Székelyhon, a fost semnată de preşedinţii consiliilor judeţene Harghita, Covasna, Mureș și Satu Mare, respectiv de Csaba Borboly, Sándor Tamás, Ferenc Péter și Csaba Pataki, precum și de primarii reședințelor de județ ale acestor județe: Attila Korodi (Miercurea Ciuc), Árpád Antal (Sfântu Gheorghe), Zoltán Soós (Târgu Mureş) şi Gábor Kereskényi (Satu Mare). Edilii au scris că, deşi apreciază intenţia de a se întâlni cu ei, la solicitarea lui Márki răspunsul lor este negativ.
Potrivit unui sondaj efectuat recent, cu puțin peste o lună înainte de alegerile din Ungaria, 68% dintre cei chestionați au avut opinii nefavorabile despre candidatul opoziției la funcţia de premier al Ungariei. Sondajul Fundaţiei „Századvég” (Sfârşit de secol) a examinat evoluția aprecierii din punct de vedere politic al alegătorilor activi ungari faţă de candidatul Péter Márki-Zay. Potrivit sondajului, procentul alegătorilor care şi-au exprimat o opinie negativă la adresa lui Márki a crescut de la 62% la 68% din luna februarie şi până în martie, în timp ce tabăra alegătorilor care îl susţin pe candidat a scăzut de la 33% la 29% în perioada de referinţă. Potrivit sondajelor de opinie, popularitatea lui Péter Márki-Zay scade constant, procentul celor care îl resping a crescut cu 21%, ajungând de la 47% la 68%, în comparaţie cu luna octombrie 2021, când a fost desemnat candidatul opoziţiei la funcţia de premier. Opiniile despre persoana şi politica promovată de Márki sunt divizate chiar şi în rândul simpatizanţiilor unităţii opoziţiei ungare, respectiv şi în cercul alegătorilor care se declară de stânga. 16% dintre alegătorii coaliției opoziţiei unite și 26% dintre cei care se consideră de stânga au opinii nefavorabile despre candidatul la funcţia de premier al Ungariei.
Sursa: kronikaonline.ro
Traducerea: Balázs Magdolna
Foto: kronikaonline.ro