Ungaria, ca aproape toate țările din Europa Centrală și de Est, are probleme demografice serioase. Aceste probleme nu au putut fi rezolvate de nicio politică guvernamentală sau familială. Este o provocare constantă și reală, este de părere istoricul italian Stefano Bottoni, care menţionează:
Lipsa forței de muncă în Ungaria este dramatică, sute de mii de persoane calificate sau semicalificate lipsesc de pe piața muncii și aceasta nu poate fi compensată doar pentru că nu ne place migrația, ci pentru că principalele canale de migrație evită oricum această zonă. Totuși, aici există un astfel de efect, există un canal de migrație serios, care, pe de o parte, înseamnă folosirea unei distanţe nu prea mari, din punct de vedere geografic, iar pe de altă parte, garantează activitatea culturală. Pentru Ungaria asta înseamnă cei de dincolo de graniţele ţării.
Investițiile din Ungaria, injecția de capital ungar în România s-au intensificat, ceea ce se observă în mai multe domenii, constată istoricul, subliniind că această investiție de politică națională nu numai că a jucat un rol economic semnificativ, dar a completat şi un vid de integrare cu o viziune alternativă, condusă de Budapesta, constată istoricul, menţionând:
Viktor Orban este un actor uimitor de suveran în propriile sale decizii. Nu poate fi influenţat nici măcar la el în ţară. S-a întâmplat că la jumătatea lunii decembrie au început să dea telefoane din Budapesta în Transilvania pentru că există miliarde de forinţi pentru lansarea unei licitaţii şi pentru găsirea rapid a unui proiect pentru ca banii să fie cheltuiţi. O altă diferenţă este că în timp ce un ministru sau secretar de stat din partea UDMR munceşte câteva luni la Bucureşti şi merge la zeci de autorităţi, partide etc., ştiu eu câte înţelegeri semnează ca să iasă ceva, în acest răstimp trebuie doar să aştepţi ceva de la Budapesta, care adesea şi vine. Aceasta este o ofertă foarte tentantă, deoarece un aparat de stat care funcționează complet diferit își aduce propriul sistem, iar propriul său sistem este de așa natură încât poate adesea – și asta se vede în Ungaria și, la urma urmei, este exportul acestuia – să funcționeze foarte eficient și foarte repede, când interesele sale o dictează, iar această eficiență, rapiditate sau chiar generozitate, este foarte convenabilă când omul vede că în doi ani se construieşte ceva, există un constructor, sunt bani, nimeni nu se opune, nimeni nu se amestecă, nimeni nu sistează lucrările, nu există o autoritate care ar putea găsi ceva, o problemă.
În Ungaria acest tip de abordare creează dispute încă din anii 1990, iar poziţia adoptată de politicieni este aceea că în politica transfrontalieră trebuie consolidată dăinuirea pe pământul natal a comunităţilor maghiare. István Csurka a fost singurul politician care, la începutul anilor 1990, a anunţat clar că comunităţile care trăiesc în zone dispersate trebuie relocate în Ungaria. Adică, acolo nu există un viitor maghiar, nu are niciun rost să-l menţinem. Atunci Csurka a fost huiduit de toată lumea. Desigur, în secolul XXI, în democraţie, nu relocăm pe nimeni, toată lumea locuieşte acolo unde doreşte. Dar asta nu rezolvă încă problema, este o stare ipocrită, deoarece realitatea este că o parte din subvențiile acordate comunităților din Transcarpatia, Voivodina și Transilvania, plus dubla cetățenie, asigură practic un canal de migrație facilitat, a spus în încheiere Stefano Bottoni.
Redactat de: Székely Dénes
Foto: hu.wikipedia.org