
Sâmbătă Charles al III-lea a fost proclamat oficial rege al Marii Britanii și Irlandei de Nord, după ce mama sa, Regina Elisabeta a II-a a murit joi, la vârsta de 96 de ani.
În cadrul evenimentului, care are a avut în Palatul St. James din Londra, fostul prinț de Wales, a fost proclamat oficial rege al Regatului Unit în fața consiliului care supraveghea succesiunea la tron.
Membrii Parlamentului britanic au depus sâmbătă după-amiază, în Camera Comunelor, jurământul de credință față de Regele Charles al III-lea, potrivit CNN.
Printre participanții la ceremonie s-au numărat actualul premier britanic Liz Truss, liderul opoziției Keir Starmer, precum şi foştii premieri ai Marii Britanii: Sir Tony Blair, Sir John Major și Theresa May, David Cameron şi Boris Johnson.
La o oră de la începerea ceremoniei, proclamația a fost citită public din balconul Palatului St. James din Londra.
Detașamentul St. James’s Palace al Gărzii Regelui a fost prezent, alături de membri ai publicului. Proclamația a fost salutată cu salve de tun.
Sursa: antena3.ro
Foto: agerpres.ro