Pe lângă miniștri, opt oficiali guvernamentali au fost afectați de solicitarea şefului de Cabinet al premierului ungar, Gergely Gulyás, de a demisiona din funcțiile deţinute în cadrul fundațiilor fiduciare universitare.

Cel puțin patru membri ai FIDESZ au demisionat din funcțiile lor guvernamentale, păstrându-și locurile de muncă bine plătite în consiliile de administraţie ale universităţilor, relatează portalul ungar 444.hu.

Gergely Gulyás a anunțat pe 9 februarie că, până pe 15 februarie, toți miniștrii care fac parte din consiliile de administrație ale fundațiilor fiduciare universitare (respectiv Csaba Lantos, János Lázár, István Nagy, Tibor Navracsics, Péter Szijjártó, Judit Varga și Mihály Varga) vor renunţa la funcţiile îndeplinite în cadrul acestor consilii. Gulyás se așteaptă ca toți oficialii guvernamentali să acţioneze în acest fel, deoarece procedura este valabilă şi în cazul secretarilor de stat, secretarilor de stat adjuncți, secretarilor de stat pentru administrația publică, comisarilor ministeriali şi comisarilor guvernamentali”.

Demisia membrilor consiliului de administrație, care ocupă și funcții oficiale, este necesară pentru că la începutul lunii ianuarie, Consiliul European a înghețat sprijinul Erasmus+ și Horizont Europe în cazul universităților care funcţionează ca fundații, invocând un conflict de interese. Tibor Navracsics a declarat pentru televiziunea ungară Hír TV că Guvernul de la Budapesta a înaintat un pachet de compromis Uniunii Europene pentru a rezolva această problemă. În acest caz, calitatea de membru al consiliului de administrație peste nivelul de secretar de stat ar fi declarată incompatibilă cu funcția oficială, iar durata mandatului la consiliul de administrație ar fi maximizată la 6+6 ani. Prin urmare, funcționarii în cauză trebuie să aleagă între a fi membri ai consiliului de administrație sau funcționari guvernamentali.

Unii membri ai FIDESZ mai degrabă au demisionat din funcţiile  guvernamentale pentru a rămâne membri ai consiliilor de administrație ale universităţilor. Astfel au procedat:

  • Róbert J. Bedros, însărcinat al premierului Viktor Orban,

.  Zoltán Guller, comisar ministerial,

  • Katalin Szili, comisar al premierului,
  • și György Wáberer, comisar guvernamental

Plecarea lui Zoltán Guller din funcția de comisar ministerial a fost dezvăluită pentru portalul 24.hu de Fundația sa pentru Universitatea de Economie din Budapesta.

Faptul că Katalin Szili și-a dat demisia din funcția guvernamentală poate fi dedus din faptul că numele fostului preşedinte al Parlamentului ungar (din partea Partidului Socialist Ungar – MSZP) nu mai figurează printre reprezentanții premierului pe site-ul Guvernului, deși ea era încă acolo la sfârșitul lunii ianuarie, ba mai mult la mijlocul lunii februarie a efectuat o vizită oficială în Republica Moldova unde a susţinut autonomia găgăuză (într-o concordanţă deplină cu narațiunea oficială rusă).

La sfârșitul lunii ianuarie, pe lângă numele lui Szili, încă se regăsea şi numele lui Bedros J. Zoltán printre comisarii premierului, dar acum a dispărut și el de acolo.

Ca regulă generală, consiliile de administrație ale universităţilor se întrunesc de șase ori pe an, ceea ce înseamnă o cantitate minimă de muncă, însă membrii primesc un onorariu mediu de 1-1,5 milioane de forinţi pe lună. Conform regulilor actuale, calitatea de membru al consiliului de administrație este în esență pe viață și nu poate fi întreruptă nici de o eventuală schimbare de guvern.

Pentru a ajunge la un acord cu Comisia Europeană, Guvernul ar reduce mandatul la șase ani cu o singură realegere, dar aceasta ar presupune modificarea actelor de înființare, ceea ce doar mandatarii o pot face, respectiv conducerea universităţilor.

Sursa: propeller.hu

Traducerea: Péterffy Tünde

Foto: HVG

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


4 + = 11

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.