Organizatorii îşi doresc să formeze aici muncitori calificaţi pentru industria HoReCa. Cei care vor termina cursurile Academiei Gastro, vor putea profesa în domeniul culinar, dar şi hotelier.

Academia Gastro Taste of Transylvania din Odorheiu Secuiesc, înființată de Asociația Páva KulinarIQum, cu sprijinul Guvernului ungar, va începe din luna iunie cursurile de ajutor de bucătar și ospătar. La ceremonia de deschidere s-a subliniat că în cadrul programului de formare profesională se va pune accent pe conștientizarea mediului și utilizarea materiilor prime locale.

Academia Gastro va forma în şase săptămâni de cursuri 16 viitori bucătari. Aceştia vor avea la dispoziţie o sală de educaţie teoretică, o cameră de hotel şi o sală de bucătărie, dotată cu ustensile moderne, ca în marile restaurante.

La ceremonia de deschidere, Adorján Trucza, inițiatorul proiectului, a explicat că este important ca cei care vor învăţa aici să fie instruiţi pentru ospitalitatea conștientă. Ca parte a acestei intenţii este şi folosirea ingredientelor locale, adică „gătirea cu ceea ce este disponibil local”. După cum a mai spus, prin formarea adulților, se va putea asigura o bună forță de muncă pentru sectorul ospitalităţii, dar pe lângă aceasta, au în vedere şi organizarea unor cursuri intensive de una sau de două zile de maestru culinar, cu ajutorul unor specialiști din ţară şi din străintate. În prima etapă vor fi lansate, în luna iunie, cursurile intensive de ospătar și de ajutor de bucătar, de 4-6 săptămâni, cu durata de zece ore pe zi, a explicat Adorján Trucza, menţionând că, pe lângă cele amintite mai sus, în viitorul apropiat vor organiza şi un curs de cameristă.

Inițiatorul proiectului a mulțumit Guvernului ungar pentru sprijinul acordat în vederea implementării proiectului, pentru care au aplicat la Fundația Pro Economica.

Mónika Kozma, președintele fundației, a declarat că strategia lor de dezvoltare economică are doi piloni principali: dezvoltarea turismului și agricultura, iar în cadrul acesteia, sprijinirea producției de produse alimentare. Aceste două zone economice se completează, deci pot fi un punct de plecare pentru localnici. Mónika Kozma a subliniat și importanța lanțului scurt de aprovizionare, ceea ce înseamnă că produsele locale trebuie achiziționate ca materie primă. Președintele fundației a mai precizat că în Ţinutul Secuiesc au fost construite nouă hoteluri cu sprijinul fundaţiei, ceea ce înseamnă 800 de noi locuri de muncă, singura problemă fiind aceea că nu erau atât de mulți muncitori calificați. Printre altele, Academia Gastro este o soluție bună pentru formarea profesionala a adulţilor.

Barna Tánczos, ministrul protecției mediului, a declarat că Fundația Pro Economica are un rol foarte important, deoarece oferă oportunități de sprijin celor care își vor gestiona unitățile de cazare și ospitalitate, conform unei filozofii care obligă la responsabilizarea individului faţă de starea mediului.

Tánczos a subliniat că una dintre cele mai mari provocări ale zilei de astăzi este reducerea emisiilor de dioxid de carbon și a altor gaze cu efect de seră, deoarece este un fapt concret că acestea cauzează schimbări climatice semnificative. În următorii ani, tehnologiile se vor transforma luând în considerare acest obiectiv, ceea ce se va simți și în domeniul gastronomiei. De aceea este o strategie bună dacă cineva folosește produse locale în locul produselor care ajung aici de la mii de kilometri distanță, a subliniat ministrul, care a considerat important ca această filozofie de consţientizare a mediului să fie stăpânită de cursanţii academiei.

Sursa: szekelyhon.ro

Traducerea: Péterfy Tünde

Foto: Székelyhon

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ 9 = 18

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.