Preşedintele proaspăt ales al Organizaţiei Sindicale a Pedagogilor, Tamás Totyik, a declarat într-un interviu acordat portalului Pénzcentrum că „în Ungaria salariile profesorilor sunt atât de mici încât există profesori în județul Békés care merg în România pentru a preda. Salariul profesorilor debutanţi în România este cu 50 de euro net mai mult decât cel al colegilor lor ungari, iar pentru acești bani trebuie să predea doar 18 ore pe săptămână.

„Cu toate acestea acolo 150 de mii de profesori au ieşit în stradă, ceea ce arată că există o problemă foarte gravă. De asemenea, știm că profesorii ungari din judeţul Békés merg în județul Arad pentru a preda, deoarece pentru ei merită să facă acest efort”, a menţionat Tamás Totyik.

Preşedintele sindicatului a vorbit şi despre motivul pentru care este atât de dificilă mobilizarea comunităţii didactice din Ungaria. După cum a spus, mulțimea mobilizată în România este de invidiat, însă a subliniat că în România nu există nicio lege care să restricționeze dreptul la grevă. La întrebarea, dacă această lege este într-adevăr cauza apatiei care predomină în Ungaria, a răspuns că şi legea grevei este un factor limitativ clar, dar, în același timp, celălat factor – despre care consideră că Guvernul cunoaşte forte bine – contribuie şi mai mult în sensul că, cu cât așezarea este mai mică, cu atât este mai scăzută disponibilitatea de a intra în grevă. “Şi există două motive:  unul este că în aceste aşezări mici chiar și acest salariu mizerabil este un salariu râvnit. Trebuie să fii foarte hotărât ca să te alături grevei, deoarece societatea locală are un dispreț destul de serios. Celălalt motiv este că în aceste așezări defavorizate atașamentul faţă de locul respectiv este stăpânul. Dacă colegii noștri și-ar vinde proprietățile pentru a se muta la Budapesta sau la reședința de județ, unde piața muncii le oferă oportunități mai bune, prețul locuinţei lor vândute ar fi doar o cincime, o șesime din prețul unei noi locuinţe în capitală sau în oraşele mai mari”, a explicat preşedintele sindicatului, care a amintit că un alt factor este şi faptul că, în pofida actualei situaţii, anumiţi pedagogi simpatizează cu partidele de guvernământ şi pentru ei nu contează care sunt condițiile de muncă și de viață, ei acceptă chiar statutul defavorizat de angajat și refuză să participe la mişcări sindicale pentru ca gestul lor să nu fie considerat drept o mișcare antiguvernamentală. În timp ce sindicatul pledează doar pentru îmbunătăţirea politicii educaţiei.

În final, Tamás Totyik a amintit şi de un grup restrâns al profesorilor care au parteneri mai înstăriţi. “Divizarea este foarte puternic prezentă în comunitatea didactică. Guvernul a folosit cu pricepere tehnica ‘împarte și stăpânește'”, a conchis preşedintele Organizaţiei Sindicale a Pedagogilor, Tamás Totyik.

Sursa: nepszava.hu

Traducerea: Balázs Magdolna

Foto: Népszava

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


8 + = 10

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.