Centrul mai larg al Varșoviei va fi declarat „zonă de trafic curată” de anul viitor, din iulie, iar conform deciziei votate joi de Consiliul General al Capitalei poloneze, mașinile mai vechi vor fi interzise în zonă.

De la 1 iulie, mașinile cu motor diesel mai vechi de 18 ani și mașinile pe benzină mai vechi de 27 de ani nu vor avea voie să intre în centrul oraşului și în cartierele învecinate.

Până la începutul anului 2028, măsura nu se aplică rezidenților din zonă care plătesc impozite în Varșovia. După aceea, nu mai au voie să circule cu mașini vechi, în acest caz este vorba despre mașini diesel mai vechi de 13 ani și mașini pe benzină mai vechi de 22 de ani.

Proprietarii de vehicule cu vârsta peste 70 de ani sunt scutiți de această interdicție în anumite condiții.

Sunt exceptate de la această interdicţie și vehiculele forțelor de ordine și oficiale (ambulanțe, poliția, pompierii, polițiștii de frontieră), iar mașinile vechi și autobuzele școlare care transportă persoane cu dizabilități, de exemplu, sunt permise și în centrul orașului.

În urma alegerilor locale din 2018, Consiliul Local al Capitalei Poloniei este dominat de Coaliția Civică, care în prezent face parte și din coaliția majoritară parlamentară Politicienii partidului Lege şi Justiţie s-au opus adoptării deciziei. Printre altele, au susținut că măsura îi afectează negativ pe cei mai puțin bogați și au sugerat relaxarea regulilor.

În cadrul ședinței de consiliu de joi, oponenții înființării unei zone de trafic curat au organizat un protest în clădirea Primăriei Varșovia, iar ședința a trebuit să fie suspendată temporar din cauza strigătelor.

Sursa: hirado.hu

Traducerea: Székely Dénes

Foto: Híradó

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


5 + = 9

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.