Cel mai nou partid maghiar din Transilvania, Forţa Civică Maghiară, (FCM), a înfiinţat organizații teritoriale în opt județe ale țării, iar la alegerile locale va avea candidaţi la primăriile din 50 de localităţi, precum şi liste de consilieri locali, a anunţat József Terza Kulcsár.

Forţa Civică Maghiară are în prezent organizații județene în județele Covasna, Harghita, Mureş, Braşov, Cluj, Sălaj, Bihor şi Satu Mare, a precizat József Kulcsár Terza, care spune că nu este în favoarea lor că alegerile locale au fost devansate din septembrie în iunie, deoarece, conform planurilor lor inițiale, au vrut să petreacă vara construind organizația. „Puterea Forţei Civice Maghiare se va vedea în următorii patru ani”, a declarat József Terza Kulcsár.

Organizația județeană a FCM a fost înființată la Covasna la sfârşitul săptămânii trecute, iar liderul acesteia a fost ales în persoana lui András Miklós, care va fi ajutat în calitate de vicepreşedinte de Levente Szabó, membru al  FCM Covasna, în timp ce Levente Gábor Nagy din Sfântu Gheorghe, Attila Román din Vârghiş și Béla Csíki din Baraolt au fost aleși membri ai președinției partidului.

Pentru FCM există o singură cauză: autonomia

József Kulcsár Terza a explicat: partidul său reprezintă chestiuni naționale, iar pentru ei există o singură cauză: autonomia. „Lucrăm de ani de zile pentru a face cunoscute aspirațiile privind autonomia Ţinutului Secuiesc în mai multe state membre ale Uniunii Europene, și astfel să găsim parteneri care să ne susțină cauza”, a declarat președintele interimar al FCM, care a menţionat că la invitaţia sa, în această săptămână, efectuează o vizită în Ţinutul Secuiesc o delegație condusă de Jean-Félix Acquaviva, deputat corsican în Adunarea naţională franceză.

Joi, începând cu ora 18.00, va fi organizată în sala Gábo Áron a Bibliotecii Judeţene Covasna, din Sfântu Ggeorghe, o dezbatere publică, intitulată „Autonomia ne leagă – Autonomia este o liată”. La dezbatere va participa şi Loránt Vincze, europarlamentar UDMR și președinte al FUEN. Scopul dezbaterii este de a sublinia că instituția autonomiei teritoriale este principala garanție a coabitării pașnice a națiunilor. În același timp, dorim să lămurim că nu numai oamenii care locuiesc în zona respectivă se vor bucura de efectele benefice ale autonomiei, ci și țara care asigură beneficiile acesteia, a spus Terza József Kulcsár.

Sursa: maszol.ro

Traducerea: Székely Dénes

Foto: Székelyhon

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


4 + = 5

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.