Legendara formație Gipsy Kings – featuring Tonino Baliardo sunt invitații speciali ai Festivalului Borșului Lipovenesc de la Jurilovca, cel mai mare eveniment în aer liber din județul Tulcea și Dobrogea de Nord, transmite Radio Constanța, citată de Rador.
Ritmurile tradiționale spaniole vor răsuna sâmbătă, pe 21 septembrie, în Portul nou din Jurilovca, fiindcă, anul acesta, Festivalul Borșului Lipovenesc de Jurilovca se va desfășura în penultimul week-end al lunii septembrie, pe 21 și 22 septembrie.
Gipsy Kings – featuring Tonino Baliardo vor concerta pe scena din portul nou din Jurilovca, unde sunt așteptați, în număr record, fanii borșului, ai energiiilor pozitive și spiritului dobrogean. Festivalul borşului lipovenesc de Jurilovca a început în 2009. Anul trecut, peste 144 de mii de oameni au luat parte la eveniment.
Sursa: g4media.ro
Foto: Focus Press