
Programul Rabla din 2025 este preconizat să înceapă doar în luna mai.
„Ministerul Mediul nu va putea demara Programul Rabla mai devreme de luna mai”, au declarat surse din industria auto pentru Profit.ro, confirmând că programul are întârzieri cauzate de faptul că întreaga legislație trebuie refăcută în acest an, odată cu modificările substanțiale decise de ministrul Mediului, dar și din cauză că bugetul programului va trebui să fie aprobat de Ministerul de Finanțe.
Printre modificările anunțate se numără eliminarea mașinilor cu motoare diesel, unificarea celor două programe, Clasic și Plus, într-un singur program, modificarea condițiilor și limitelor de emisii pentru care se vor acorda tichete, dar și o majorare a valorii tichetelor pentru vehiculele hibride și electrice.
Noile acte normative care vor reglementa Programul Rabla 2025 urmează să fie puse în dezbatere publică, o procedură legală obligatorie, care trebuie să dureze 30 de zile. Asta înseamnă că cel mai devreme ar putea încheia această etapă în luna aprilie, după care, în săptămânile următoare, adică în luna mai, să fie aprobate în guvern și să intre în vigoare.
Reprezentanții companiilor auto din România au transmis, prin intermediul APIA, că propun Guvernului o valoare de 8.500 de euro pentru tichetul Rabla acordat vehiculelor electrice, în 2025, urmând ca acesta să scadă la 7.500 în 2026 și la sume mai mici în anii următori, astfel încât subvenția să fie eliminată în 2030.
Sursa profit.ro
Foto: Profit.ro