Papa Francisc a fost înmormântat sâmbătă în bazilica Santa Maria Maggiore din centrul Romei, în prezenţa mai multor prelaţi şi membri ai familiei sale, a anunţat Vaticanul.

După slujba oficiată în Piaţa Sfântul Petru din Vatican, sicriul Suveranului Pontif a fost dus la Bazilica Santa Maria Maggiore din centrul Romei. Această biserică dedicată Fecioarei Maria este locul în care suveranul pontif mergea adeseori pentru a se ruga înainte şi după fiecare călătorie apostolică pe care o efectua în străinătate.

Ceremonia de înmormântare a început la ora locală 13:00 (11:00GMT) şi s-a încheiat treizeci de minute mai târziu, potrivit Agerpres.

Peste 400.000 de persoane i-au adus suveranului pontif un ultim omagiu, asistând mai întâi la o slujbă grandioasă organizată în Piaţa Sfântul Petru – la care au participat numeroşi şefi de stat şi de guvern – şi, apoi, de-a lungul traseului urmat de cortegiul funerar pe străzile din centrul Romei.

Sicriul a fost transportat de la Vatican la bazilica Santa Maria Maggiore într-un papamobil alb, decapotabil şi cu geamuri transparente, astfel încât credincioşii reuniţi în număr mare de-a lungul traseului, în special în proximitatea unor zone celebre din Roma, precum bulevardul Fori Imperiali, Colosseum şi Piazza Venezia, să îşi poată prezenta omagiile.

Sicriul său a fost întâmpinat apoi de câteva mii de credincioşi care s-au reunit în faţa bazilicii romane Santa Maria Maggiore, situată în afara Vaticanului.

Mormântul este realizat din marmură liguriană și poartă doar inscripția „FRANCISCUS” și o reproducere a crucii pectorale a Sfântului Părinte.

Mormântul a fost construit în nișa navei laterale, între Capela Paulină (Cappella Paolina, unde poate fi văzută icoana Salus Populi Romani) și Capela Sforza, care se deschide din nava laterală stângă a Bazilicii Santa Maria Maggiore.

Mormântul este situat lângă altarul Sfântului Francisc.

Index.hu menţionează că în perioada de doliu de nouă zile, în așa-numitelor novemdiales, care a început sâmbătă, în fiecare zi se ține o slujbă în memoria Papei Francisc.

Pe lângă doliu, atenția lumii catolice se va îndrepta în curând către conclav – ceremonia de alegere a unui nou papă – unde cardinalii eligibili să voteze vor decide succesorul lui Francisc prin vot secret la Vatican.

Cardinalii nu au confirmat încă o dată exactă, dar conclavul se desfășoară în mod tradițional în termen de 15 până la 20 de zile de la decesul Papei. Aceasta sugerează că votul este așteptat după 6 mai.

Bazilica Santa Maria Maggiore este unul din cele mai vechi sanctuare catolice din Roma

Sanctuarul, considerat a patra bazilică patriarhală a Bisericii Catolice, alături de Bazilica Sfântul Petru, Bazilica Sfântul Paul și Bazilica Sfântul Ioan Botezătorul din Lateran, este una din primele biserici construite în cinstea Fecioarei Maria, a cărei primă versiune a fost construită la mijlocul secolului al IV-lea.

Conform legendei despre biserica reconstruită în secolul al V-lea, amplasamentul sanctuarului, care se află pe unul dintre cele șapte coline ale orașului, a fost desemnat chiar de Fecioara Maria.

Biserica originală a fost construită pe locul Bazilicii Santa Maria Maggiore de către Papa Liberius la inițiativa unui patrician bogat pe nume Ioan și a soției sale. Cuplul înstărit a trăit până la bătrânețe fără binecuvântarea copiilor. Neavând moștenitori, au decis să-și folosească averea pentru a construi o biserică în cinstea Sfintei Fecioare.

Într-o noapte, Maria le-a apărut cuplului și Papei în visele lor și le-a spus: bazilica trebuie construită pe locul care a doua zi va fi acoperit de zăpadă. Chiar dacă era cea mai fierbinte perioadă a verii, a doua zi Colina Esquilin era acoperită de zăpadă, care, conform unei istorisiri răspândite în secolul al XIII-lea, arăta de fapt planul unei biserici – astfel că biserica a fost în cele din urmă construită aici.

De atunci, ziua sfințirii bisericii, 5 august, este sărbătorită de catolici drept Ziua Maicii Domnului din Zăpezi, scrie site-ul ungar ATV. Cu acest prilej, în fiecare an,  petale albe sunt presărate de pe acoperișul bisericii.

„Aceasta este marea mea devoțiune”, a declarat în mai multe interviuri, potrivit Euronews, Ppa Francisc, care a murit la vârsta de 88 de ani și a avut o relație foarte specială cu această bazilică. După ce a anunțat în seara alegerii sale că va încredința dieceza Romei mijlocirii Fecioarei Maria, a doua zi s-a dus să se roage în fața imaginii Fecioarei Maria din bazilică.

Sursa: stirileprotv.ro/index.hu

Foto: 24.hu/Euronews/Magyar Kurír

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ 2 = 6

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.