
Cu un program bogat, sub motto-ul “Poţi conta pe noi!”, cea de-a 34-a ediție a Universităţii de Vară şi Taberei Studențești, cunoscută și sub numele de Tusványos, o serie de evenimente organizate de Fundația Pro Minoritate cu sediul la Budapesta și Consiliul Tineretului Maghiar din Transilvania (MIT), care durează până duminică în zori, începe marți, la Băile Tuşnad.
În contextul incertitudinilor generate de războaie și dificultăți economice, organizatorii au ales anul acesta un mesaj “de confirmare” drept slogan pentru cei care se întorc la Tusványos an de an, căutând răspunsuri, planificând viitorul sau pur și simplu pentru atmosfera unică, a explicat Krisztina Sándor, manager de program politic, pentru MTI.
Printre subiectele de actualitate, vor avea loc dezbateri pe tema situației de război, a conflictelor ucraineno-rus și israeliano-iranian, precum și a alegerilor din România, la care vor participa numeroși analiști, pe lângă politicieni. În ceea ce privește Ținutul Secuiesc, anul acesta, cauzele și consecințele dezastrului de la Praid, precum și efectele sale pe termen lung asupra turismului din regiune, vor fi printre subiectele evidențiate, a adăugat Krisztina Sándor, care a mai spus: Nici în acest an nu lipsesc din ofertă subiectele “tradiționale” ale Tusványos, printre care politica națională este prezentă tot mai pregnant la universitatea de vară în fiecare an. Vor fi înscrise pe ordinea de zi şi acele programele pe care Secretariatul de Stat pentru Politică Națională le-a lansat în perioada recentă pentru comunitățile maghiare din afara graniţelor Ungariei, iar vineri dimineață va avea loc o masă rotundă de politică națională, la care liderii partidelor maghiare din străinătate vor relata despre situația comunităților lor.
Krisztina Sándor a mai precizat: în mod tradițional, tema economică are o prezență foarte puternică la Tusványos și, pe lângă factorii de decizie politică, participă și un număr mare de lideri din viața corporativă și din sectorul bancar ungar, astfel încât multe subiecte importante, de la securitatea energetică până la provocările economice și financiare cauzate de situația de război, se află pe agenda evenimentului.
Politicile maghiare din România, din Ungaria și la nivel de Bazin Carpatic, legate de Uniunea Europeană și realinierea câmpurilor de forţă ale marilor puteri în pragul “schimbării sistemului mondial”, respectiv “tot ceea ce este de natură politică”, vor fi discutate anul acesta în stilul specific la Tusványos, mai deschis și mai direct decât la București, Budapesta sau Bruxelles, creând o posibilitate mai mare şi pentru dezbateri, a promis managerul de program.
Krisztina Sándor a recunoscut: Factorii de decizie politică din România nu prea vin de câțiva ani la universitatea de vară, care a fost înființată în anii 1990 ca forum de dialog româno-maghiar, pentru că se tem că alegătorii lor ar lua în nume de rău. Cât despre posibilitatea unui dialog maghiar-maghiar, este, de asemenea, un fapt concret că majoritatea participanților ai taberei au valori politice similare, dar Tusványos a fost întotdeauna deschis dialogului și ciocnirii opiniilor diferite, a subliniat managerul de program, menţionând ca exemplu forumul tradițional de dezbateri al liderilor de facțiuni ungare.
“O mare așteptare precede discursul de sâmbătă al premierului Viktor Orbán, care va determina discursul public politic timp de săptămâni și luni, nu doar în Transilvania sau Ungaria, ci până la Bruxelles sau chiar dincolo de acesta. Iar în ultimii ani, acest discurs a fost caracterizat prin faptul că oferă un fel de perspectivă politică mondială, vorbește mai puțin despre politica națională și vorbește mai mult despre procesele mai ample care au loc în jurul nostru și conturează la nivel de analiză, explicații și planuri preconizate, “un spaţiu de manevră” pe termen scurt, în primul rând pentru Guvernul ungar, dar și pentru comunitățile maghiare din Bazinul Carpatic”, a declarat Krisztina Sándor.
Deși interesul presei este concentrat în principal pe declarațiile personalităților politice, Tusványos este atât o universitate de vară, cât și un festival, unde, pe lângă evenimentele politice și publice, numeroase evenimente culturale, concerte, corturi de teatru, terase sportive și o bogată selecție de programe de muzică populară și dansuri populare îi așteaptă pe cei interesați, a subliniat organizatorul.
Având în vedere oferta de programe în continuă expansiune, fiecare metru pătrat din zona de campare care servește drept loc de desfășurare a evenimentului a fost “ocupat”, iar zona dintre Olt și pădure nu pot fi extinse şi de aceea toată lumea este rugată să nu încerce să se apropie de tabără cu mașina, să își lase vehiculul în localitate și să meargă pe jos până la camping.
Noutatea este că toți participanții trebuie acum să se înregistreze în prealabil pe site-ul Tusvanyos.ro. Intrarea este gratuită înainte de ora 16:00, iar cei care vin special pentru petrecere pot cumpăra o banderolă cu 40 de lei pentru o singură intrare sau 150 de lei pentru o intrare de o săptămână, a explicat managerul de program.
Timp de şase zile, participanţii vor avea acces la peste 500 de activităţi, desfăşurate în aproximativ 40 de locaţii tematice.
Participanții pot afla mai multe despre cele peste 500 de programe cu aproximativ 1.000 de vorbitori pe site-ul web sau în aplicația mobilă Tusványos.
Deși deschiderea oficială va avea loc abia miercuri dimineață, programul de concerte va începe marți, ziua zero, pe scena centrală a festivalului Tusványos – cu reprezentația trupelor Hooligans și Tankcsapda. Miercuri vor concerta Magna Cum Laude și Neoton Família, joi Margaret Island și Punnany Massif, iar vineri, pe scena centrală a festivalului vor concerta Intim Torna Illegál și Republic. Sâmbătă, Don’t Stop The Queen și Rúzsa Magda vor închide programul artiștilor de la cea de-a 34-a ediție a Universităţii de Vară şi Taberei Studenţeşti de la BăileTuşnad.
Sursa: infostart.hu
Traducerea: Péterfy Tünde
Foto: Székelyhon