În timpul zborului, echipajul folosește semnale secrete pentru a rezolva problemele care apar în liniște, fără cel mai mic semn de panică. “Codurile sunt pentru a menține cabina ordonată. Suntem pregătiți pentru situații speciale, însă panica poate prelua cu ușurință controlul, ceea ce poate duce la rănirea sau decesul pasagerilor”, a declarat însoțitoarea de zbor Amanda Pleva pentru Yahoo News Australia. Acest limbaj ascuns este alcătuit din două straturi: semnalele de urgență gravate în piatră, uniforme la nivel global, și  argoul adesea informal din interiorul cabinei.

Portalul szeretlekmagyarorszag.hu scrie: cele mai serioase semnale sunt date între cabina de pilotaj și controlul traficului aerian. „MAYDAY” este semnalul de primejdie de cel mai înalt nivel care indică un pericol iminent și grav pentru aeronavă sau pentru viața pasagerilor acesteia. Omologul său mai blând este „PAN-PAN”, ceea ce înseamnă o situație urgentă, dar nu o amenințare imediată la adresa vieții, cum ar fi o defecțiune tehnică necritică sau o solicitare prioritară pentru un pasager care necesită îngrijiri medicale.

Piloții pot trimite și semnale de urgenţă pe transponder,  dispozitivul care transmite ID-ul aeronavei.

Codul 7700 indică a stare de urgenţă generală, 7600 indică pierderea contactului radio, iar 7500 indică cel mai rău scenariu posibil, în care o aeronavă este deturnată. Aceste coduri nu sunt specifice companiilor aeriene, ci fac parte din reglementările aviatice internaționale, așa cum sunt consemnate, printre altele, în Manualul Administrației Federale a Aviației.

În timp ce precizia este esențială în  cockpit, în cabină există şi un dicţionar mult mai colorat şi neoficial. Acești termeni pot varia de la o companie aeriană la alta, dar unii termeni sunt utilizați pe scară largă.

„Codul 300” sau „Îngerul” (Angel) este un termen pe care niciun pasager nu vrea să-l audă: semnifică un deces la bord.

În acest caz, echipajul ia măsuri discrete pentru ca ceilalți pasageri să fie alarmați de tragedie. Însoţitorii de bord au propriul lor cod şi pentru pasagerii problematici.

„Philip” este o poreclă dată celor care apasă constant butonul de apel sau deranjează în alt mod echipajul de cabină. „VIP” nu înseamnă „persoană importantă”, ci mai degrabă opusul: este o abreviere pentru „Pasager Foarte Iritant” (Very Irritating Passenger).

Dar ce ar trebui să facă un pasager obișnuit dacă aude un astfel de cod sau un dialog ciudat? Cel mai important lucru este să rămână calm și să aibă încredere. Echipajul este instruit să gestioneze situațiile de urgență, iar intervenția sau iscodirea nu vor face decât să le împiedice munca. Perturbarea poate avea consecințe grave. Autoritățile americane au declarat toleranță zero: refuzul de a respecta instrucțiunile echipajului poate duce la o amendă de până la peste 43.000 de dolari.

„Nu există absolut nicio scuză pentru un comportament perturbator”, a declarat administratorul Administrației Federale a Aviației, Mike Whitaker. Dacă cineva are o diplomă în medicină, se poate oferi să ajute într-o situaţie de urgență medicală, dar numai dacă echipajul o solicită în mod expres. În unele cazuri, echipa poate apela la „APB”, respectiv „Able-Bodied Passenger” (pasageri sănătoşi, apţi de acţiune) pentru a ajuta, de exemplu, pentru a gestiona ieșirile de urgență în timpul unei evacuări.

Din fericire, incidentele grave sunt extrem de rare. Conform statisticilor, aproximativ fiecare al 604-lea zbor are un caz medical, dar doar o fracțiune dintre acestea, aproximativ 7%, necesită schimbarea rutei de zbor sau  aterizarea de urgență.

Sursa: infostart.hu

Traducerea: Balázs Magdolna

Foto: Life

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


9 + = 15

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.