
Anul acesta, cu câteva săptămâni mai târziu decât de obicei, a înflorit din nou una dintre cele mai rare și spectaculoase orhidee sălbatice din Europa, Papucul Doamnei, sau Cypripedium calceolus în latină, în pădurile din județul Harghita. Raritatea strict protejată este foarte admirată de iubitorii de natură și botaniști, dar, potrivit experților, supraviețuirea plantei depinde de un echilibru extrem de fragil, motiv pentru care se bucură de o protecție strictă, atât la nivel european, cât și la noi în ţară. Este interzisă culegerea, smulgerea din rădăcini, respectiv comercializarea ei în vreun fel.
Specia de plantă, strict protejată în Europa și România, se găsește în județul Harghita, în Munții Ciucului Munţii Hăşmaş şi Munţii Giurgeului, dar şi în judeţul Covasna sunt cunoscute cele trei habitate ale sale. Crește în păduri luminoase, la marginea acestora și în poieni cu soluri bogate în calcar.
Potrivit informaţiilor furnizate pentru Agerpres de biologul Demeter László, de la Direcţia Judeţeană de Mediu Harghita, denumirea științifică a speciei – Cypripedium calceolus – provine din greaca și latina veche și poate fi tradusă prin „papucul mic al Afroditei”. Şi denumirea în limba română şi maghiară a speciei se referă la forma sa caracteristică și este asociată cu cultura creștină, cu Fecioara Maria.
Papucul Doamnei este cea mai mare orhidee spontană din flora românească, putând trăi în același habitat timp de decenii. Protejarea sa este justificată și de faptul că se dezvoltă lent, iar o plantă adultă are nevoie de mult timp pentru a înflori.
Pe lângă aspectul său, este fascinantă şi biologia sa: floarea sa funcționează ca o capcană pentru insectele polenizatoare – a subliniat László Demeter. „Culoarea și aspectul florii atrag insectele mici către «papuc», dar pereții interiori sunt alunecoși și nu le permit să iasă pe unde au intrat. Singura ieșire este prin două deschideri înguste din vârful florii. La ieșire, insectele sunt forțate să treacă pe lângă antere și pistile, astfel are loc polenizarea”, a explicat specialistul.
Dat fiind faptul că semințele sale sunt extrem de mici și nu conțin suficiente rezerve de nutrienți pentru a germina singure, acestea trebuie să intre în contact cu ciuperci microscopice din sol pentru a se dezvolta. Această simbioză asigură crearea unei noi plante.
Potrivit biologului, protejarea plantei este justificată de raritatea speciei, cerințele ecologice stricte și sensibilitatea la schimbările climatice și de habitat. Cei care o întâlnesc sunt rugați să o admire, dar să o lase în habitatul său.
O plantă smulsă din rădăcini, din sălbăticie, are șanse foarte mici de supraviețuire, iar pierderea chiar și a unui singur exemplar poate afecta o populație care s-a dezvoltat de-a lungul deceniilor. „Cel mai bun mod de a proteja această orhidee extraordinară este să o admirăm în habitatul său natural și să contribuim la conservarea locurilor în care încă există”, a spus László Demeter.
În Parcul Național Cheile Bicazului-Hășmaș se află una dintre cele mai importante și numeroase populații de papucul-doamnei.
Aici cresc aproximativ 300 de exemplare în grupuri într-o zonă relativ mică, ceea ce este deosebit de valoros pentru protejarea speciei.
Sursa: MTI
Traducerea: Balázs Magdolna
Foto: Agerpres