europeanul.org
Interviu cu europarlamentarul UDMR, Csaba Sogór
La conferinţa care a avut loc pe 24 februarie, sub genericul „Limbă, identitate, putere”, dumneavoastră aţi apreciat printre altele -, referindu-vă la comunitatea maghiară din Transilvania, că grupul parlamentar al PPE adoptă o poziţie cât mai fermă pentru apărarea limbilor minoritare şi regionale.
În ce constă concret, în viaţa cotidiană, această atitudine fermă, în general, şi din punctul de vedere al comunităţii maghiare din Transilvania, în special?
Şi din punctul de vedere al Partidului Popular European diversitatea lingvistică este importantă, însă în domeniul apărării limbilor minoritare cel mai mult pot face, în continuare, statele membre ale UE. De aceea este foarte important ca grupul PPE din Parlamentul European să susţină această cauză, deoarece ar putea indica o direcţie şi pentru partidele membre PPE din România.
La conferinţă s-a spus că dezvoltarea politică şi economică a unei comunităţi este inimaginabilă fără asigurarea drepturilor lingvistice, iar aceasta este realizabilă mai cu seamă prin autonomii culturale şi/sau teritoriale.
Cum este perceput conceptul de autonomie de către organizaţiile, instituţiile europene, şi vă întreb acest lucru, deoarece, după cum am observat, aceste organizaţii se manifestă mai reţinute în ceea ce priveşte susţinerea năzuinţelor de autonomie?
În Europa occidentală diferitele forme ale autonomiei sunt considerate practici consacrate, însă, dat fiind faptul că realizarea autonomiei presupune, de fapt, reorganizarea sistemului administrativ al unei ţări, cheia rezolvării acestei chestiuni se află tot în mâinile statelor membre ale UE. Există deosebit de multe forme de realizarea a auntonomiei, însă în fiecare situaţie scopul este tocmai identificarea celei mai adecvate forme din punct de vedere al dreptului public.
La analiza prezentată în cadrul conferinţei de către directorul Centrului de cercetare pentru politică naţională din Ungaria, Zoltán Kántor, acesta a abordat necesitatea apărării limbii materne. În acest context s-a pus întrebarea: cine are puterea pentru a decide şi politiza în cazul limbilor?
De fapt, putem vorbi despre cineva (ceva) care are puterea de a dispune în această chestiune, putem vorbi despre o putere care poate să-şi impună cu forţa voinţa sa altora?
În condiţiile în care apărarea limbii materne, reglementarea folosirii limbilor minoritare va deveni necesară într-un stat în care limba oficială este alta, decât cea minoritară, s-a pus întrebarea care dintre state (țara-mamă sau statul de cetățenie – n.n.) este îndreptăţit a adopta o poziţie în această chestiune, respectiv cum se pot armoniza aceste valori deosebit de diferite. Desigur, minorităţile lingvistice vor încerca de fiecare dată – de multe ori împotriva autorităţilor statului respectiv – să-şi promoveze propriile lor interese, să-şi apere limba lor şi, implicit, identitatea lor, însă nu-i rău, dacă în acest proces sunt susţinuţi şi de ţara-mamă.
Iniţiativele cetăţeneşti europene au fost respinse pe rând de către Comisia Europeană
De aici putem trage concluzia că UE nu prea este dispusă să extindă sau să garanteze drepturile minoritare? (Ştiind că unele state membre ale UE nu recunosc nici măcar existenta minorităţilor naţionale)
De fapt, ce înseamnă acest lucru: Există, dar, totuşi, nu există nicio posibilitate?
În opinia mea, instituţia juridică a iniţiativei cetăţeneşti nu poate să-şi îndeplinească rolul conferit ei. Nu numai din cauza respingerii de către Comisia Europeană a iniţiativelor cetăţeneşti europene, dar am observat şi în cazul altor subiecte cum Comisia Europeană parcă nu ar lua în serios probemele, grijile ridicate de cetăţeni şi încearcă să găsească pretexte procedurale şi juridice pentru a „justifica” pasivitatea sa, iar astfel este ignorată esenţa iniţiativei cetăţeneşti introdusă de Tratatul de la Lisabona. Dacă instituţiile europene nu vor reacţiona la semnalele cetăţenilor şi nu vor înscrie pe ordinea de zi întrebările adresate de cetăţeni, atunci ei vor fi şi mai mult îndepărtaţi de chestiunile europene, iar astfel instituţiile respective vor contribui la creşterea sentimentului de dezamăgire, ceea ce se poate constata deja în Europa, iar una dintre formele de expresie a acestei dezamăgiri este expansiunea partidelor de extremă dreapta sau de stânga în statele membre ale UE.
Interviu realizat de: Balázs Magdolna