Scrisoare de protest a ambasadorului Israelului în Ungaria referitoare la o serie de articole publicate de jurnalistul Zsolt Bayer

ilan morAmbasadorul Israelului în Ungaria a scris o scrisoare de protest în urma publicării de către Zsolt Bayer în paginile ziarului ungar „Magyar Hirlap” (apropiat Guvernului Ungariei) a unei serii de articole critice, sub genericul „Insuportabil”, a informat portalul atv.hu, pe baza materialului publicat de portalul Szombat.org.

Scrisoarea datată 4 aprilie şi adresată redactorului şef al ziarului „Magyar Hirlap”, Péter Petan, a fost trimisă de ambasadorul Israelului şi şefului de Cabinet al prim-ministrului Ungariei, Antal Rogan,  preşedintelui Autorităţii Naţionale de Media şi Infocomunicaţii (NMHH), Mónika Karas, şi proprietarului ziarului „Magyar Hirlap”, Gábor Széles.

„Sunt profund consternat şi mă răscoleşte faptul că un important cotidian politic, aşa cum este şi „Magyar Hirlap”, publică în paginile sale o serie de articole, precum cele scrise sub titlul „Insuportabil” de Zsolt Bayer”, astfel începe scrisoarea sa ambasadorul Israelului în Ungaria.

Potrivit ambasadorului Ilan Mor, articolele conţin anumite comentarii privind purificarea istoriei, executate cu mare grijă şi care încearcă să denatureze istoria Holocaustului. „Aceste scrieri răspândesc în mod deschis opinii antisemite şi instigă împotriva poporului evreu şi a Statului Israel”, se mai arată în scrisoare.

În opinia ambasadorului, ideile „jertfirea rivalizatoare” sau „rivalizarea durerii” (aşa cum s-a exprimat filozoful francez Bernard Henrz-Lévy), care apar în articolul de tip Bayer, pot fi asociate cu antisemitismul modern. „Consider absolut inacceptabile aceste articole care relativizează exterminarea evreilor din Europa (Soah) … şi conţin acuzaţii false şi cu caracter general referitoare la evreii maghiari, de parcă ei ar putea fi învinovăţiţi pentru tragedia maghiarilor din secolul XX”.

„Mai mult de atât: Insiunările, presupunerile domnului Bayer, acuzaţiile sale lansate împotriva poporului evreu, Statului Israel – statului evreu – sunt nu numai neadevărate şi induc în eroare, dar sunt în contradicţie cu manifestările şi poziţiile oficiale ale Guvernului Ungariei care promovează politica prieteniei şi a cooperării cu Statul Israel”, subliniază ambasadorul Ilan Mor.

„Cele arătate mai sus sunt inacceptabile. Este insuportabil! Motiv pentru care, de azi, Ambasada Statului Israel în Ungaria se va dezabona de ziarul dumneavoastră”, precizează ambasadorul Ilan Mor în încheierea scrisorii deschise.

 Haraszti a reacţionat la demersul lui Mor

Sarcina Comisiei de Etică nu este de a se amesteca în disputele politice”, a declarat ziarului ungar „Népszava”, Tamás Kövér, după ce s-a aflat că în opinia ambasadorului Israelului în Ungaria este insuportabilă seria articolelor intitulate „Insuportabil” publicate în paginile ziarului „Magyar Hirlap” de Zsolt Bayer.

Preşedintele Comisiei de Etică a Uniunii Naţionale a Ziariştilor Ungari (MÚOSZ) a adăugat: ”Comisia de Etică nu şi-a împărtăşit propra sa opinie în acest caz, deoarece nu  avrut ca din această cauză comisia să fie supusă atacurilor”.  În schimb,  apărătorul libertăţii presei, Miklós Haraszti, a declarat portalului origo.hu că pasul făcut de Ilan Mor este în acelaşi timp un semnal uman şi diplomatic, ceea ce nu ştirbeşte libertatea presei, deoarece Ambasada a renunţat la abonamentul propriului exemplar al ziarului „Magyar Hirlap”.

După cum se ştie, la începutul anului 2009, premierul din aceea vreme, Ferenc Gyurcsány, s-a lansat în boicotarea ziarului lui Gábor Széles, proprietarul „Magyar Hirlap”, după publicarea în paginile acestui cotidian a articolul intitulat „S-a umplut paharul”, aminteşte portalul nepszava.hu. Autorul articolului a scris că mai multe infracţiuni fuseseră săvârşite nu de mult de romi, pe care i-a numit „animale ucigaşe”. Ferenc Gyurcsány a dat dispoziţie instituţiilor statului – prin Organizaţia pentru gestionarea patrimoniului – să stopeze publicarea anunţurilor şi reclamelor contra-cost în paginile „Magyar Hirlap”.

Traducerea: Balázs Magdolna

Foto: www.atv.hu

Lasă un comentariu


+ 2 = 9

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.