markoAttila Markó, care a fost condamnat la închisoare cu suspendare din cauza restituirii Colegiului Secuiesc Mikó din Sfântu Gheorghe către Biserica Reformată, nu vede nicio şansă ca în urma noii proceduri de restituire vor fi revizuite şi sentinţele pronunţate împotriva sa şi a colegilor săi, scrie magyarhirlap.hu.

Declaraţia lui Attila Markó, care în prezent se află în Ungaria, şi care în guvernele anterioare din România a ocupat funcţia de secretar de stat pentru minorităţile naţionale, a fost publicată de ziarul clujean de limbă maghiară Krónika. Attila Markó a reacţionat la reluarea solicitării privind retrocedearea Colegiului Reformat Secuiesc Mikó de Comisia pentru restituirea imobileor confiscate în timpul comunismului, comisie al cărui membru a fost şi el.

Comisia a restituit în 2012 clădirea colegiului Bisericii Reformate, dar Curtea de Apel Ploieşti a anulat această decizie în noiembrie 2014 şi a dispus pedeapsa închisorii cu suspendare pentru cei trei membri ai comisiei, printre care şi Attila Markó, care au hotărât retrocedarea Colegiului Secuiesc Mikó.

 Attila Markó, care a renunţat la mandatul de deputat din partea UDMR, a declarat ziarului Krónika că decizia comisiei nu va influenţa pedeapsa penală. “În cazul nostru problema este că nu dreptul de proprietate al bisericii a fost pus la îndoială, ci ne-au pus în cârcă că nu am respectat procedurile legale”, a subliniat Attila Markó. Referitor la rediscutarea cazului Mikó, Attila Marko a scris pe un portal de socializare: “Aşa este normal să se întâmple! Colegiul a aparţinut bisericii şi trebuie retrocedat. Aşa cum am procedat şi noi, în mod legal. Procesul Mikó nu este un caz decis în litera şi spiritul legii (…) În spatele acestui caz se află exact aceeaşi putere care a aplicat sancţiuni masive nu demult, la Târgu Mureş, a obligat înlăturarea unor inscripţii, precum şi în spatele multor altor lucruri”. Attila Markó şi-a exprimat încrederea că instanţa de la Strasbourg, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, va face dreptate în acest caz.

Traducerea: Péterffy Tünde

Foto:magyarhirlap.hu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ 8 = 11

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.