Csaba_SógorUniunea Europeană a adoptat pe 14 decembrie raportul pe anul 2015 privind respectarea drepturilor fundamentale ale omului. Raportul consacră pentru prima dată un capitol separat pentru apărarea minorităţilor naţionale. Europarlamentarul UDMR, Csaba Sógor, a declarat că este foarte important că, în sfârşit, un document al UE prevede că în vederea rezolvării problemelor minorităţilor naţionale este necesară stabilirea unor norme minime cu privire la apărarea drepturilor minorităţilor.

La  întrebarea noastră, cum s-a reuşit obţinerea acestui rezultat, Csaba Sógor a răspuns:

„Rapoarte anuale au mai fost şi altădată, dar acum în textul raportului pe 2015 un capitol se referă în mod special la comunităţile minoritare şi nu numai la minorităţile care aparţin unei comunităţi. De asemenea, raportul prevede că UE trebuie să stabilească anumite norme minime, ceea ce vor trebui să fie respectate de către ţările membre ale UE. Raportul mai prevede că nu se pot modifica graniţele administrative în detrimentul unei minorităţi. Raportul se referă la modalitatea prin care pot fi verificate şi urmărite aplicarea criteriilor de la Copenhaga care se referă la statul de drept şi la drepturile fundamentale ale omului. Aşadar, din acest punct de vedere s-a schimbat situaţia. Evident că unele ţări membre nu erau încântate de acest raport, dar de la teorie şi până la practică este o cale lungă. Acum este sarcina Comisiei Europene să stabilească pentru statele membre ale UE acest minim”.

Interviu realizat de: Balázs Magdolna

Foto: Wikipedia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


2 + 7 =

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.