După întrevederea bilaterală dintre Klaus Iohannis şi Donald Trump, care a avut loc în SUA, cei doi preşedinţi au făcut declaraţii de presă.

La conferinţa de presă comună, președintele Statelor Unite, Donald Trump, și-a exprimat  aprecierea față de România și față de omologul său român, Klaus Iohannis, în calitate de aliați ai SUA.

“România este conştientă că ne aflăm pe flancul estic al NATO şi nu putem sta acolo fără parteneriatul american, nu putem rămâne acolo fără SUA”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis la conferinţa comună de presă susţinută du Donald Trump. “Pe de altă parte, Parteneriatul nostru are oportunităţi imense nu doar în chestiuni de siguranţă, dar şi de natură comercială, economică. De aceea este foarte important”, a adăugat Klaus Iohannis.

Preşedintele României a apreciat implicarea preşedintelui Trump în lupta împotriva terorismului.

“Vreau să mulțumesc poporului român pentru întreaga sa contribuție la apărarea noastră comună și la lupta împotriva amenințării diabolice a terorismului”, a spus Trump.

Donald Trump l-a felicitat pe omologul său român pentru “rolul de lider în angajamentul de anul acesta al României de a-și crește cheltuielile pentru apărare de la 1,4% din PIB la peste 2%. Sperăm că ceilalți aliați ai noștri din NATO vor urma exemplul României” și își vor plăti “partea cinstită” din costul comun al apărării”.

“Relațiile dintre țările noastre datează de peste un secol, dar astăzi reafirmăm și celebrăm în special parteneriatul nostru strategic, care a început acum mai bine de 20 de ani. Acest parteneriat acoperă multe dimensiuni, inclusiv legături militare, economice și culturale, iar astăzi întărim și mai mult aceste legături”, a arătat președintele american.

Adresându-i-se din nou lui Iohannis, Trump a continuat: “Domnule președinte, doresc să vă aplaud curajul și eforturile dumneavoastră curajoase în România de a lupta împotriva corupției și de a apăra statul de drept. Această muncă este necesară pentru a crea un mediu în care să poată înflori schimburile și comerțul, în care cetățenii să poată prospera. Sunt nerăbdător să colaborez cu dv. pentru a aprofunda legăturile, atât comerciale, cât și culturale, între țările noastre”.

Sursa: Agerpres

Foto: Digi24

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ 2 = 10

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.