Orbán este un mai mare maghiar, decât Kossuth, Széchenyi sau Petőfi!?

Viktor Orbán reprezintă mai bine naţiunea maghiară decât Kossuth Lajos, Széchenyi István sau Petőfi Sándor, potrivit unui sondaj de opinie, prezentat la Universitatea de Vară şi Tabăra Studenţească de la Băile Tuşnad. Potrivit portalului index.hu, scopul sondajului fost “sensibilizarea naţiunii maghiare faţă de maghiarii de dincolo de graniţele Ungariei”. Institutul de Cercetare în domeniul Strategiei Naţionale, condus de fostul primar al oraşului Odorheiu Secuiesc, Jenő Szász, a adresat societăţii ungare întrebarea:

Care dintre personalităţile istorice, sau din cele aflate în viaţă şi azi, reprezintă cel mai bine naţiunea maghiară?

Fiecare intervievat putea să numească trei persoane. Potrivit răspunsurilor, populaţia ungară crede că naţiunea maghiară este cel mai bine reprezentată de Viktor Orbán. Astfel că pe primul loc se află actualul premier al Ungariei, Viktor Orbán, cu 18,2% din răspunsuri, urmat de Kossuth, cu 15,5%, Széchenyi – 11,8% şi Petőfi – 9,5%. Preşedintele institutului, Jenő Szász, a precizat neîntârziat că nu instituţia sa este cea care susţine că maghiarii sunt cel mai bine reprezentaţi de Orbán, ci populaţia Ungariei.

Şeful statului, János Áder, se află  pe primele cinci locuri, cu 6,6%, ceea ce înseamnă că, potrivit majorităţii maghiarilor, fondatorul statului ungar, Sfântul Ştefan, nu face parte din reprezentanţii de marcă ai naţiunii maghiare.

De menţionat că instituţia a fost înfiinţată în 2012, ca un oficiu central care funcţionează – cu un buget de 1,3 miliarde de forinţi – sub coordonarea directă a lui Viktor Orbán.

Rezultatele sondajului realizat de Institutul de Cercetare în domeniul Strategiei Naţionale au fost prezentate de directorul instituţiei, János Bali, la manifestarea de la Băile Tuşnad.

Sursa: index.hu

Traducerea: Péterfy Tünde

Foto: 168 Óra

 

 

Lasă un comentariu


+ 5 = 7

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.