Numărul seismelor de mare intensitate va crește pe plan global în 2018, potrivit unui studiu publicat recent de cercetătorii din Statele Unite. Fenomenul ar fi cauzat de o încetinire ciclică a mișcării de rotație a Terrei.

Legătura dintre rotația Terrei și activitatea seismică a fost prezentată într-un studiu publicat de Roger Bilham, cercetător la Universitatea Colorado din Boulder, și Rebecca Bendick, profesor la Universitatea Montana din Missoula. Cercetarea lor a fost prezentată la conferința anuală organizată de Geological Society of America.

Cercetătorii americani au analizat fiecare cutremur de pământ cu magnitudinea de peste 7 grade, produs după anul 1900. Ei au căutat să identifice tipare și tendințe asociate producerii unor seisme de mare intensitate. În acest fel, oamenii de știință au observat că aproximativ la fiecare 32 de ani se produce o creștere a numărului de cutremure majore la scară globală.

Oamenii de știință au dorit să identifice și cauza principală aflată la baza acestei creșteri ciclice a numărului de seisme. Ei au comparat mai multe baze de date istorice și au descoperit că există o singură corelație puternică între ele — încetinirea mișcării de rotație a Terrei. Mai exact, ei au descoperit că după încetinirea  micării de rotaţie a Terrei, au urmat perioadele în care s-au produs seisme de mare intensitate. În aceste perioade au avut loc annual 25-30 de seisme de mare intenstitate.

Potrivit cercetătorului Bilham, încetinirea rotației Terrei durează de cinci ani.

A autorii studiului sunt de părere că în 2018 se vor produce și mai multe cutremure, că 2017 a fost un an mai uşor din acest punct de vedere, până acum având loc doar şase cutremure de mai intensitate. Însă, începând din 2018 putem să ne aşteptăm chiar şi la 20 de seisme devastatoare.

Potrivit specialiştilor, este foarte dificil de identificat regiunea de pe Terra în care urmează să se producă un seism major. Profesorul Roger Bilham a mai arătat că cele mai multe cutremure puternice asociate cu modificări ale duratei zilei par să se producă în apropiere de ecuator. Aproximativ 1 miliard de oameni locuiesc în regiunile ecuatoriale și tropicale de pe Terra.

Sursa: Agerpres/ ujvilagtudat.blogspot.com

Foto: Új Világtudat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ 2 = 9

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.