În locul conferinţelor de clustere ungare şi române, organizate în trecut în paralel, miercuri a avut loc la Decrecen, la sediul Camerei de Comerţ şi Industrie a Judeţului Hajdú-Bihar, o conferinţă de clustere comună, organizată de Ministerul Finanţelor din Ungaria şi Uniunea Clusterelor din România.

Scopul conferinţei a fost consolidarea abilităţilor de gândire la nivelul unei reţele în regiunea Europei Cnetrale şi de Est, a declarat Balázs Greinstetter, subsecretarul de stat pentru aplicarea programelor de dezvoltare economică din cadrul Ministerului ungar al Finanţelor.

Oficialul ungar a subliniat că organizarea clusterelor nu se poate opri la graniţele ţărilor, fiind tot mai imporant ca aceste organizaţii economice să îşi lărgească sfera  activităţilor lor transfrontaliere.

Greinstetter a amintit că istoria clusterelor în Ungaria a început cu organizarea regională la începutul anilor 2000, după care s-a dezvoltat la nivel naţional. În perioada 2008 şi 2015 au luat fiinţă aproximativ 200 de clustere în industria farmaceutică, în domeniul mecatronic şi informatic. În a treia etapă a dezvoltării lor, care încă nu s-a încheiat, ar fi important să fie înfiinţate clustere de top, în special în ramuri ale economiei care înregistrează creşteri într-un ritm dinamic, în interesul creşterii competitivităţii şi eficienţei, a adăugat Greinstetter .

Primarul oraşului Debrecen, László Papp (Fidesz-KDNP) s-a referit la relaţiile strânse dezvoltate între Debrecen şi Oradea, ceea ce ar putea contribui ca regiunea Marea Câmpie de Nord, din Ungaria care din punctul de vedere al dezvoltării economice azi se află pe locul 231 din cele 263 de regiuni ale UE, va deveni în curând una din regiunile cu cea mai dinamică dezvoltare a UE.

László Papp a evidenţiat rolul Universităţii din Debrecen în răspândirea clusterelor. Datorită colaborării cu această universitate, la Debrecen funcţionează cinci clustere acreditate în domeniul industriei farmaceutice, alimentare, în cel al turismului, al sportului şi al informaticii, a precizat primarul. Clusterele ajută la punerea în practică a importantelor descoperiri în domeniul cercetării, la derularea regională a proceselor inovative, a adăugat edilul ungar.

Papp a menţionat că datorită relaţiilor transfronteliere au fost implementate patru importante proiecte în domeniul culturii şi circulaţiei. Printre acestea, primarul a subliniat că până la sfârşitul acestui an va ajunge la Berettyóújfalu, iar la finalul lui 2019, la graniţa cu România autostrada care va face posibilă circulaţia mai rapidă între cele două ţări. Bunele relaţii de lucru dintre liderii oraşelor Debrecen şi Oradea învinge hotarele, ceea ce va face din zona geografică a celor două urbe cea mai competitivă regiune a UE, în următorii ani, a mai spus Papp.

Gabriela Piron, consilier în cadrul Ministerului român al Economiei, i-a invitat pe participanţii la eveniment, veniţi de pe ambele părţi ale graniţei, la conferinţa europeană de clustere, care va fi organizată anul viitor la Bucureşti.

Susra: MTI

Traducerea:Balázs Magdolna

Foto:Hirstart

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ 5 = 12

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.