
Poate nu au fost niciodată atât de „adorabile” relaţiile între cele două ţări, aflate oficial în război, ca acum, căci preşedintele Coreei de Sud, Moon Jae-in, abia acum a arătat publicului puii pe care i-a născut căţeluşa Gomi, primită cadou de la Kim Jong-un. Dictatorul Coreei de Nord i-a trimis, drept cadou, la sfârşitul lunii septembrie, omologului său sud-coreean doi câini de vânătoare din rasa Pungsan, pe Gomi, şi pe căţeluşul Songgang. Gomi a adus pe lume trei masculi şi trei femele. Animalele au avut deja un efect pozitiv asupra relaţiilor celor două ţări. La o zi după naşterea puilor, Coreea de Sud a trimis o cantitate mare de mandarine Phenianului.
Întâlnirea istorică dintre cei doi lideri a avut loc în aprilie a acestui an, în zona demilitarizată de la frontiera dintre cele două ţări, într-o clădire de conferinţe aflată pe partea sud-coreeană a satului de frontieră Panmunjom.
Sursa: Index.hu
Traducerea:Péterfy Tünde
Foto:Index