
Biserică protestantă din Olanda, încearcă să împiedice expulzarea unei familii refugate şi adăpostite aici prin ţinerea unei slujbe premanente.
Biserica protestantă Bethel din Haga a ţinut slujbe fără încetare din 26 octombrie, timp de peste 700 de ore, deoarece legislaţia olandeză prevede că în timpul oficierii slujbei religioase autorităţile nu pot intra în lăcaşul de cult.
Familia Tamrazyan a fugit din Armenia, ţara lor natală, în 2009, ca urmare a activismului politic al bărbatului, din cauza căruia familia nu s-a simţit în siguranţă.
În ultimii trei ani au fost membrii bisericii Gereformedeerde Kerk (GKV) din oraşul Katwicek şi au locuit într-un centru pentru solicitanţii de azil. În mijlocul lunii septembrie a acestui an membrii familiei au aflat că împotriva lor a fost emis un ordin de expulzare şi în disperare de cauză au solicitat ajutor şi aşa au găsit în final un adăpost în biserica lor, ceea ce nu a însemnat o protecţie absolută. Din acest motiv a intervenit biserica din Haga şi a ţinut slujbe non-stop din 26 octombrie a acestui an.
Între timp membrii comunităţii religioase olandeze au postat mesaje de susţinere şi fotografii despre oficierea slujbelor, şi au atras atenţia publicului asupra calvarului prin care trece familia respectivă. Preotul bicericii Bethel, Axel Wicke, a declarat portalui Euronews, care a publicat şi informaţia despre situaţia familiei Tamrazyan, că au primit multe mesaje de susţinere atât din ţară, cât şi din toate colţurile lumii.
Sursa: Index.hu
Taducerea:Péterfy Tünde
Foto:Index