O echipă de specialişti israelieni va căuta în sectorul ungar al Dunării rămăşiţe ale victimelor Holocaustului, cu permisiunea şi asistenţa Ungariei, astfel ca acestea să poată fi îngropate conform tradiţiilor evreieşti, a afirmat recent la Budapesta un oficial israelian, transmite Reuters, potrivit agerpres.ro.

Potrivit Yad Vashem, memorialul oficial israelian al Holocaustului, circa 565.000 de evrei din Ungaria au murit în Holocaust, majoritatea fiind deportaţi în lagărul de exterminare de la Auschwitz, în perioada mai – iulie 1944.

În octombrie 1944, când în Ungaria s-a instalat la putere formaţiunea pro-nazistă Crucea cu săgeţi, mii de evrei din Budapesta au fost asasinaţi pe malurile Dunării, a consemnat Yad Vashem.

Aryeh Deri, ministrul de interne al Israelului, a precizat că omologul său ungar Sándor Pintér i-a acceptat cererea de a furniza echipamente speciale experţilor în medicină legală ai Zaka, organizaţie de voluntari israeliană, care l-au însoţit în vizita în Ungaria.

Ministrul israelian menţionează într-un mesaj pe reţeaua Twitter că rămăşiţele pământeşti ale celor ucişi urmează să fie transportate în Israel pentru a fi înhumate.

Sursa: Agerpres

Foto:Borsod24

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


1 + = 3

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.