Federaţia Comunităţilor Evreieşti din Ungaria (Mazsihisz) susţine că operaţiunea de căutare a rămăşiţelor victimelor Holocaustului, împuşcate şi aruncate în Dunăre nu are sens, iar ideea reînhumării oseminelor în Israel a răscolit comunitatea, motiv pentru care preşedintele Mazsihisz a solicitat, într-o scrisoare, miniştrilor de interne ai Israelului şi Ungariei suspendarea căutărilor care “nu pot fi motivate cu nimic”.

Mazsiszih a reacţionat la informaţia publicată luni de Reuters – preluată şi de mass-media română -, potrivit căreia o echipă de specialişti israelieni a sosit la Budapesta, care cu ajutorul autorităţilor din Ungaria va căuta în Dunăre rămăşiţele victimelor Holocaustului, pentru a le îngropa conform tradiţiilor evreieşi, în Israel. Ministerul ungar de Interne a declarat marţi Agenţiei de Presă MTI că Ungaria va acorda tot sprijinul Israelului pentru găsirea în Dunăre a rămăşiţelor victimelor Holocaustului.

Într-un comunicat dat publicităţii joi pe site-ul său, Mazsihisz pecizează că istoricii susţin că în timpul Holocaustului mai multe mii de evrei au fost împuşcaţi şi aruncaţi în Dunăre, chiar şi în timpul asediului Budapestei. Timp de 75 de ani oasemintele victmelor s-au dispersat şi este posibil că au ajuns chiar până în Marea Neagră. Tocmai de aceea Mazsihisz consideră că operaţiunea de căutare poate fi pusă sub semnul întrebării, se arată în comunicat, în care se aminteşte: Pe 15 aprilie 2016, după o îndelungată activitate ştiinţifică şi dispute religioase, Mazsihisz a îngropat rămăşiţele victimelor găsite cu ocazia reabilitării Podului Margit în cimitirul evreiesc din stara Kozma, din Budapesta. Atunci osemintele au fost găsite absolut întâmplător. După ce nemţii au detonat podul, o placă a acestuia s-a agăţat de malul Dunării şi aici s-au adunat sub apă corpurilor oamenilor care probabil au fost împuşcaţi în aval, în iarna din 1944-45.

Mazsihisz afirmă că expeţii au declarat că este imposibil de stabilit apartenenţa osemintelor. Osemintele găsite anterior au fost înmormântate de Mazsihisz, într-un cimitir evreiesc neolog, conform tradiţiilor evreieşti. Sicriul cu oasele victimelor Holocaustului a fost transportat de rabinii neologi, ortodocşi şi chabat, în prezenţa capilor religiei creştine şi ai reprezentanţilor Guvernului ungar.

Potrivit Mazsihisz, “perturbarea locului de veci al morţilor este o chestiune complexă şi sensibilă. Operaţiunea de căutarea a unor eventuale oseminte este inutilă, deranjează liniştea şi demnitatea morţilor evrei sau neevrei, găsiţi în timpul operaţiunii, şi încalcă legea religiei evreieşti, se precizează în comunicatul Mazsihisz.

Sursa: MTI

Traducerea: Balázs Magdolna

Foto:8400 Info

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


4 + = 11

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.