În data de 21 ianuarie a acestui an, de Ziua Culturii Maghiare, la invitaţia Asociaţiei Muzeului Ardelean din Cuj-Napoca, Secţia de Litere, lingvistică, filozofie şi istorie, am participat la o serată culturală cu profesorul universitar Emese Egyed despre viaţa culturală a maghiarilor din Capitala României. Manifestările comemorative dedicate acestei aniversări crează în totdeuna prilej pentru ca noi să acordăm o atenţie mai mare tradiţiilor noastre milenare, pentru consolidarea conştiinţei noastre naţionale, precum şi pentru a ne prezenta şi transmite mai departe valorile noastre spirituale şi materiale care ne evocă trecutul. A fost o onoare pentru mine ca să îi salut pe cei prezenţi la sediul Asociaţiei Muzeului Ardelean. Am avut prilejul să îi salut în „oraşul comoară” pe unele dintre dragele (fostele) personalităţi, precum şi pe cunoscuţi, cei care au manifestat interes faţă de acţiunea noastră din București şi din Cluj-Napoca.
Despre istoria învăţământului în limba maghiară ale căror baze au fost depuse în urmă cu 204 ani la Bucureşti, precum şi despre istoria Bisericii Reformate din Capitală am vorbit după cuvântul de deschidere rostit de profesoara și poeta Emese Egyed. În expunerea mea am evidenţiat că predecesorii noştri, orginari din Transilvania, au venit la Bucureşti, în Capitala României, în diferite epoci, în speranţa unei vieţi mai bune. Preotul Imre Sükei de la Seuca, de lângă Târnăveni, s-a străduit aici, la Bucureşti, să îi identifice pe aşa-numiţii adepţi „rătăciţi” ai eparhiilor maghiare. Prima biserică şi şcoală reformată construită de Imre Sükei constituie unul din pilonii de bază a învăţământului cu predare în limba maghiară din capitală, care funcţionează şi azi.
Referitor la evoluţia efectivului populaţiei maghiare din Bucureşti am amintit că, după reprimarea revoluţiei ungare şi a luptei pentru libertate din 1848-49 a avut loc un nou val de emigrare spre Muntenia, în urma căreia a crescut numărul maghiarilor din Bucureşti şi s-au format mai multe comunităţi maghiare. După 1854, odată cu venire preotului reformat, Ferenc Koós, născut la Reghinul Unguresc (azi Reghin), a început o nouă epocă în viaţa maghiarilor bucureşteni. Activitatea depusă timp de 15 ani, la Bucureşti, de preotul Ferenc Koós -considerat de prozatorul György Beke ca fiind cea mai carismatică personalitate a maghiarilor din Capitala României – în vederea formării comunităţii maghiare şi pentru înfiinţarea bisericii şi a şcolii reformate, are o importanţă determinantă chiar şi în zilele noastre. În 1875, preotul János Bartalis, a construit o altă şcoală, cu două etaje şi cu două săli de clasă, în cadrul căreia a asigurat şi o locuinţă pentru învăţători.
După războiul de independenţă din 1877, alte familii maghiare au venit la Bucureşti, astfel că a crescut simţitor numărul maghiarilor din capitală. A fost nevoie de şcoli mai încăpătoare. Aşadar, în partea estică a terenului existent a fost construită, în 1889, o clădire cu etaje, care avea şi trei sălimari. În 1958, şcoala maghiară s-a mutat în clădirea situată pe strada Ferdinand nr. 89, unde şi azi se desfăşoară învăţământul cu predare în limba maghiarădin Bucureşti, care poartă cu mândrie numele poetului maghiar Ady Endre, instituţie care a trecut prin multe încercări. În această şcoală au depus eforturi ani la rând multe cadre didactice recunoscute pentru menţinerea şcolii, ca de exemplu, Pál Takács, Ilona Tulipánt, Katalin Megyeri, Pufulete Rudolf şi Ibolya Bejan.
În contextul abordării situaţiei învăţământului cu predare în limba maghiară din Bucureşti am amintit şi de faptul că, Catedra de Hungarologie din cadrul Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii Bucureşti funcţionează neînrerupt din 1968. Caracteristica facultăţii este asigurarea unei duble specializări: pe de o parte, studenţii vorbitori delimba română pot învăţa limba maghiară ca limbă străină, iar pe de altă parte, studenţii maghiari, care au obţinut diplome de bacalaureat beneficiază de programe speciale de formare profesională orientată, de exemplu, spre cariera de profesori de limbă şi literatură maghiară. Dar nu numai.
În istoria catedrei putem aminti nume sonore, cum ar fi profesorul Gyula Márton, cel care a înfiinţat, practic, învăţământul cu predare în limba maghiară la Facultatea din Bucureşti, precum şi de profesorul Zoltán Szabó, profesor de lingvistică maghiară, care făcea navetă dela Cluj-Napoca în anii de „pornire”, precum şi de Endre Fülei Szántó, care între 1986-1990 a fost profesor itinerar, în baza unui acord interstatal, de Olga Murvai, profesoară de lingvistică, de Szabolcs Molnár, profesor de istorie, de profesorul Sándor N.Szilágyi, de Zsusa Tapodi, istoric literar, precum şi de Győző Zsigmond, etnograf. László Murvai, expert în învăţământ, a lucrat timp de 40 de ani la Ministerul Învăţământului şi a predat la facultate ca profesor asociat. Toţi au scris multe cărţi de specialitate, pe baza propriilor lor cercetări ştiinţifice. Şi Editura Naţională Didactică şi Pedagogicăa avut în frunte conducători şi redactori maghiari în perioada de dinainte şi de după evenimentele din decembrie 1989, ca de exemplu, Ilona Györfi, Magda Mosoni, Magda Negreanu, Mária Rózsa, Károly Dáné şi alţii.
La sfârşitul anilor 1960, la începutul anilor 1970, regimul de atunci a făcut să fie „atraşi” mulţi intelectuali maghiari de Bucureşti, din diferite regiuni ale ţării, pentru a se ocupa de instituţiile culturale maghiare, înfiinţate în această perioadă.
În continuare, ne-am referit la acele instituţii publice în care au lucrat şi specialişti maghiari şi care au avut un rol major datorită cunoaşterii limbii maghiare în Capitala României. O asemenea instituţie publică a fost şi Radio România, în cadrul căruia prima emisiune în limba maghiară a fost difuzată pe 2 mai 1945. Emisiunea a putut fi ascultată în Transilvania, dincolo de Carpaţi, la Bucureşti şi în îmrejurimi. Dintre redactorii maghiari remarcabili amintimpe Csaba Nagy, János Kovács, Anna Benedek, Vilmos Molnár, Tibor Tomcsányi, Péter Mag, Ágnes Majtényi, István Stanik, Ervin Székely şi Enikő Darvas.
După schimbarea regimului în decembrie 1989, în cadrul serviciului Radio România Internaţional al Societăţii Române de Radiodifuziune, în perioada 1993-2003 au fost difuzate şi emisiuni în limba maghiară, în special pentru maghiarii care trăiesc dincolo de graniţele României. În perioada 1993-1998 am fost şi eu redactor-prezentator laaceastă emisiune.
O altă instituţie publică importantă este Televiziunea Română care a început să difuzeze emisiuni în limba maghiară pe 23 noiembrie 1969, astfel că Redacția Maghiară împlineşte anul acesta 50 de ani de la înfiinţarea sa. În 1985 redacţia a fost desfiinţată. După schimbarea regimului, în 1990, a fost reînfiinţată această redacţie care este şi azi singurul post public de limbă maghiară, cu acoperire naţională. În cadrul acestei redacţii am lucrat aproximativ 10 ani ca redactor-prezentator de emisiuni. Redactorii mai importanţi ai emisiunii sunt: Pál Bodor, Zoltán Boros, Mária Jakab-Tomcsányi, Kati Simonffy, Erika Józsa, Tamás Bodor, Frida Labanc, Zoltán Csáky Sándor Csép, Zoltán Rostás, Emőke Mosoni.
În cadrul întâlnirii noastre am vorbit, în afară de mass-media audiovizuală, şi despre presa scrisă, despre unele ziare cum ar fi: A Hét, Utunk, Magyar Szó, Előre, Ifjúmunkás, Napsugár, Jóbarát, precum şi despre unele publicaţii de specialitate, ca de exemplu din domeniul agriculturii. Dintre personalităţile ale căror nume sunt legate de aceste publicaţii am amintit de Géza Domokos, Sándor Huszár, Zsolt Gálfalvi, Andor Hováth, Edit Lázár, Győző Román, Tibor Bogdán, Anna Halász, Péter Cseke, Mária Kacsir, János Gyarmath şi Judit Szemlér. Publicaţiile mai sus amintite sau urmaşele acestora numai sunt realizate la Bucureşti. Singurul săptămânal tipărit, care poate fi citit de maghiarii din Bucureşti, este ziarul Brassói Lapok.
La Cluj- Napoca am vorbit şi despre Editura Kriterion care anul acesta îşi va sărbători 50 de ani de la înfiinţarea sa, şi care după 1990 a fost transferată la Cluj-Napoca şi al cărei preşedinte, Gyula H. Szabó, a comentat şi personal cele prezentate la această manifestare, organizată de Asociaţia Muzeului Ardelean. De asemenea, am menţionat şi operele publicate de Editura Kriterionde către unii autori importanţi, cum ar fi: János Szász, Erik Majtényi, József Méliusz, Domokos Géza, Aladát Lászlóffy, Gizella Hervay, Lajos Kántor, Lajos Magyari, György Beke, Attila Vári, Ferenc Szemlér, şi alţii.
Muzica este parte integrantă a culturii unui popor. Şi din acest considerent putem să fim mândri de unele personalităţi care s-au remarcat la Bucureşti. De exemplu, Ludovic Bács, dirijor şi compozitor de muzică, a condus timp de 50 de ani Orchestra Radio România. De asemenea, a fost liderul spiritual al Festivalului Muzicii Maghiare şi membru permanent al juriului festivalului. Dintre presonalităţile vieţii muzicii maghiare din Bucureşti am mai amintit de artista de violă, Gyöngyvér Bács Ercse, care ne-a onorat prin prezenţa sa la această întâlnire, de muzicologul Ferenc László, de dirijorul, compozitorul de muzică şi pedagogul de muzică József Csire, de compozitorul de muzicăZsolt Kerestély, de profesorii de muzică Klára Sebestyén şi Ágnes Öllerer, precum şi de redactorul de emisiuni radio, critic muzical Ecaterina Stan.
Pe de altă parte, am vorbit şi despre istoricii maghiari din Bucureşti. De exemplu, Lajos Demény a venit în Capitală în 1956, care timp de mai multe decenii a condus departamentul Instituţiei de Istorie Nicolae Iorga. El a scris chiar şi o carte despre magharii bucureşteni.
Referindu-mă la sculptori renumiţi, am amintit de Péter Balogh şi Előd Kocsis, care i-au invitat în atelierele lor pentru practică pe studenţii maghiari bucureşteni.
Nu puteam să nu amintesc şi de pictorii care au avut o contribuţie la viaţa culturală maghiară din Capitală. Astfel că am amintit de László Labancz şi de István Orth. De creaţia lui István Orth se poate mândri şi Biserica Calvineum.
Mulţi ingineri şi cercetători, originari din Transilvania, au lucrat şi lucrează şi azi în diferite instituţii şi universităţi. Ei au fost membri unor grupuri de cercetători în Bucureştiul „de odinoară”, au ajuns în Capitala României în perioada comunistă prin aşa-numite „repartizări” primite la încheierea studiilor universitare.
În timpul dictaturii severe şi după schimbarea regimului în 1989 un rol important l-au avut şi bisericile istorice maghiare – biserica reformată, romano-catolică şi evanghelică – în formarea spirituală a maghiarilor bucureşteni, în efortul depus pentru păstrarea limbii şi culturii maghiare.
De asemenea, centrul cultural maghiar, cunoscut după denumirea Casa Petőfi, a avut un rol major în viaţa culturală maghiară din Bucureşti. Din 1858, în perioada carnavalelor, au fost organizate baluri maghiare, în cadrul cărora „am învăţat să ne distrăm în mod nobil, şi să purtăm discuţii de bună-cuviinţă”, aşa cum scria în insemnările sale preotul Ferenc Koós. Aceste baluri au creat posibilitatea, pe de o parte, pentru cumpărarea unor cărţi, editate în limba maghiară, iar pe de altă parte au fost nu numai bastioanele de apărare ale dansului şi spiritului maghiar, dar şi propagatorii acestora. Casa Petőfi, care de-a lungul anilor s-a confruntat cu multe greutăţi, funcţionează şi azi. Îmi aduc aminteși eu cu mare plăcere de momentele petrecute aici, de „reprezentările” mele avute ca elevă.
În zilele noastre un rol important îl are în viaţa culturală maghiară din Bucureşti, Institutul Cultural Balassi, care mai îndeplineşte şi rolul de punte între populaţia română majoritară şi minoritatea maghiară.
În încheiere aş dori să evidenţiez că pentru toţi maghiarii din România fiecare instituţie de învăţământşifiecare instituție publică, fiecare editură sau presă mai sus amintită a avut şi are în continuare un rol specific în păstrarea tradiţiei şi a identităţii maghiare. Este foarte important ca şi în viitor să ne aducem contribuţiile noastre pentru păstrarea şi promovarea culturii, a limbii materne şi a învăţământului maghiar ca să putem vorbi şi peste ani de zile despre limba şi cultura maghiară în Capitala României, în România.
Mulţumesc pentru invitaţie.
Nagy Éva, hungarolog,
Bucureşti