Mai multe oraşe, o organizaţie bisericească şi o fundaţie din Ungaria au oferit sprijin pentru reconstruirea catedralei Notre-Dame.

La reconstruirea catedralei Notre-Dame va contribui şi Budapesta. Primarul general al Capitalei Ungariei, István Tarlós (FIDESZ-KDNP) a adresat o scrisoare edilului Parisului, Anne Hidalgo, în numele cetăţenilor şi Primăriei Generale din Budapesta, şi şi-a exprimat compasiunea faţă de poporul francez în urma incendiului.

„Notre-Dame este simbolul nostru, al tuturor, este unul din piesele importante ale credinţei creştine şi ale culturii universale. Solidaritatea are un mesaj şi mai puternic odată cu apropierea celei mai sfânte sărbători creştine, sărbătoarea Paştelui, a Învierii. Astfel că Budapesta va face tot ce îi stă în putinţă pentru ca, pe măsura posibilităţilor sale, să sprijine reabilitarea catedralei Notre-Dame”, a subliniat în scriosarea sa primarul general István Tarlós, care şi-a exprimat încrederea că oraşul Paris şi cetăţenii săi vor reconstrui această catedrală.

Municipalitatea din Debrecen doreşte să contribuie cu 30 de mii de euro la reconstuirea catedralei Notre-Dame, care este una din cele mai importante simboluri ale culturii creştine, a anunţat Biroul de Presă al Primăriei.  La Debrecen, viaţa religioasă are o importanţă majoră de secole, chiar şi în prezent aici se află sediile episcopale ale celor trei biserici: reformată, romano-catolică şi greco-catolică, mai menţionează sursa aminită.

Primăria oraşului Szeged oferă zece mii de euro drept contribuţie la reconstruiea catedralei Notre-Dame, care reprezintă unul din simbolurile Europei. Primăria oraşului Szeged a subliniat, într-un comunicat, că în urmă cu 140 de ani oraşul Paris a venit în ajutor pentru reconstruiea oraşului Szeged după marea inundaţie.

Oraşul Pécs a oferit, drept contribuţie la reconstruirea catedralei, ajutorul istoricilor de artă şi al restauratorilor de renume internaţional ai oraşului.

Primăria oraşului Székesfehérvár donează zece mii de euro pentru reconstrucţia catedralei de la Paris, a anunţat pe pagina sa de socializare primarul András Cser-Palkovics. „Dacă există verun oraş care simte tragedia pierderii unei catedrale, acela este Székesfehérvár”, a afirmat primarul, care s-a referit la Catedrala Încoronării de odinioară a oraşului, care azi poate fi vizitată ca ruinele unei vechi biserici.

Oraşul Veszprém va acorda un sprijin Parisului după incendiul care a avut loc la catedrala Notre-Dame, a declarat primarul oraşului pe pagina sa de socializare. Gyula Porga a scris: În calitate de Capitală Europeană a Culturii 2023, oraşul Veszprém consideră că este obligaţia sa să acorde un ajutor Capitalei franceze şi donează 12.023 de euro pentru reconstrucţia catedralei.

Federaţia comunităţilor evreieşti din Ungaria (Mazsihisz) a anunţat o strângere de fonduri pentru reconstrucţia catedralei, iar liderul organizaţiei, András Heisler – vicepreşedinte al Congresului mondial evreiesc (WJC) – a precizat într-un comunicat că i-a propus preşedintelui WJC, Ronald S.Lauder, să facă apel la evreii din întreaga lume să contribuie la această cauză.

Fundaţia pentru Creştini a iniţiat o strângere de fonduri pentru reconstruirea catedralei Notre-Dame, a celui mai frumos monument al culturii şi al creştinismului European.

Sursa: hirado.hu

Traducerea: Péterfy Tünde

Foto:hirolvaso.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


5 + 6 =

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.