
Anul acesta, Giving Tuesday s-a sărbătorit pe 3 decembrie, zi în care toți românii și maghiarii din România au fost încurajați să pună inimă în tot ceea ce fac și să se implice în proiecte de caritate și solidaritate. În ediția de anul trecut (2018), peste 100 de inițiative locale s-au alăturat mișcării #GivingTuesday, aducând clipe de zâmbet mai multor familii nevoiașe sau grupuri defavorizate de bătrâni și copii.
La nivel național, faptele bune se adună sub eticheta oficială#puneinimă, iar poveștile celor opt ambasadori sunt izvoare de inspirație și ocazii de implicare. Ambasadorii ediției din 2019 a Giving Tuesday au fost: Amalia Enache, Andrei Stupu, Andrei Ștefan, Cristina Hurdubaia, Diana Lupu, Oana Brătilă, Vasi Rădulescu și Dana Gonț.
„Fiecare dintre noi are o definiție personală a generozității, în funcție de experiențele anterioare. În cadrul Giving Tuesday, prin generozitate ne referim la a fi atenți la cei din jurul nostru și a le oferi sprijin celor care au nevoie de ajutor. Putem oferi timpul nostru, bani, resurse, sânge sau chiar un zâmbet. Iar atunci când suntem generoși avem parte de o stare de bine greu de descris sau de egalat.” aspus László Bodor, cofondator al Asociației Envision.
* * *
Anul acesta, pe 3 decembrie, am fost încurajați să ne acordăm un moment de răgaz și să ajutăm un om în nevoie sau să sprijinim o cauză dragă nouă.
Și, cel mai important, să repetăm acest gest și în zilele obișnuite. Iar pentru inspirație intrați pe givingtuesday.ro sau urmăriți pagina de facebook Giving Tuesday România. Împreună vom face comunitatea, orașul, țara și lumea în care trăim un loc mai bun.”
* * *
Asociația Envision – promotor al mișcării în România – invită organizații non-profit, instituții ale statului, grupuri de inițiativă, companii și persoane fizice să ia parte la fenomenul global Giving Tuesday. Acestea sunt încurajate să-și înscrie inițiativele pe givingtuesday.ro și să-și anunțe implicarea pe propriile canale folosind etichetele (hashtagul) #puneinimă și #GivingTuesdayRo în comunicare pentru a crea o hartă a implicării și a generozității.
Comunicat de presă, Asociaţia Envision