Attila și Kinga Bertici au devenit primii sătmăreni care au ajuns în cea mai friguroasă localitate de pe planetă. Cei doi au pornit din Satu Mare pe 12 decembrie, la bordul unei Dacii Duster nemodificate.
A fost o expediție cu multe peripeții pentru cei doi sătmăreni care au pornit la începutul lunii decembrie spre meleagurile înghețate ale Siberiei. Au petrecut Crăciunul și Revelionul departe de casă, de familie și prieteni, dar au reușit să scrie istorie cu prima expediție sătmăreană documentată amplu până în orășelul Oimiakon, cunoscut drept “Polul frigului”.
La pornire, cei doi sătmăreni nu aveau certitudinea că vor reuși să atingă cea mai friguroasă localitate de pe planetă, tot ce știau era că aveau determinarea necesară pentru a face față încercărilor grele care îi așteaptă.
Peripețiile s-au ținut lanț, la fel și prieteniile legate pe tot parcursul drumului cu localnici care au venit în sprijinul sătmărenilor.
Au fost și momente în care aventura părea să fi luat sfârșit. Attila și Kinga au rămas fără bani și fără acte. Dar au găsit soluții și cu ajutorul familiei și prietenilor, dar și al autorităților, au continuat aventura prin Siberia.
Mașina, botezată NEO și devenită al treilea membru al expediției a fost cea mai încercată de condițiile extreme. Parbrizul i-a fost ranforsat,a fost constant verificată și a reușit să facă față inclusiv temperaturilor de -50 de grade Celsius.
Trecând pe Drumul Oaselor, apoi pe râul Lena, sătmărenii s-au văzut față în față cu depresiunea care îi despărțea de cea mai friguroasă localitate. Au fost cei mai grei 200 de km făcuți vreodată, a recunoscut Attila Bertici.
Dar zăpada, gheața, viscolul și gerul nu i-au oprit. Joi, așa cum se și așteptau, au reușit să ajungă la Oimiakon.
Orășelul este locul în care s-au înregistrat cele mai scăzute temperaturi din emisfera nordică și cea mai geroasă localitate de pe Pământ. Un lucru de care cei aproximativ 500 de locuitori ai așezării sunt atât de mândri încât au pus un șablon cu minima extremă de -71,2 grade Celsius pe tabla de intrare în oraș.
În mod ironic, denumirea „Oimiakon” se traduce în „apă care nu îngheață” și asta pentru că, la începutul anilor 1900, singurii care răzbeau până în această zonă erau păstorii turmelor de ren care își adăpau animalele la izvorul termal din zonă.
Rezidenții s-au adaptat condițiilor extreme. Lemnul și cărbunele fac legea aici, asigurând încălzirea, iar mașinile trebuie să aibă mereu motorul pornit, altfel nu se mai urnesc din loc. Nici vorbă de agricultură în permafrostul Siberiei, așa că meniul zilei constă în cea mai mare parte în carne de ren. Locuitorii sunt pescari, crescători și vânători, iar unicul magazin este singura sursă de aprovizionare.
Iar gerul nu este singurul lucru cu care locuitorii trebuie să se lupte. Durata unei zile variază de la 3 ore, în luna decembrie, la 21 de ore, pe parcursul verii. Dar chiar dacă iernile sunt deosebit de geroase, pe timpul verii au fost înregistrate chiar și maxime de 30 de grade
Locuitorii din Oimiakon au avut parte, până acum, de o iarnă mai blândă decât în mod obișnuit. Pentru această perioadă a anului, temperaturile medii arată maxime de -47 de grade pe timpul zilei și minime de -52 de grade pe timpul nopții.
Sursa:presasm.ro
Foto:economie.hotnews.ro