Éva Galambos este cunoscută drept o excelentă jurnalistă specializată pe probleme de politică externă. A lucrat la Agenţia Naţională de Presă „Agerpres”, la ziarele „Curierul Naţional” şi „Adevărul”. În prezent este redactor la publicaţia „Realitatea Evreiască”, corespondent din România al publicaţiei israeliene „Jurnalul Săptămânii” şi unul din editorii revistei online „baabel.ro”, unde publică comentarii de politică externă. Jurnalista s-a dedicat scrisului întreaga sa viaţă, pentru informarea publicului larg despre evenimentele care se petrec în jurul nostru, pe care le-a prezentat în totdeauna în mod obiectiv.
Având o bogată activitate în acest domeniu, am rugat-o pe jurnalista Éva Galambos să ne împărtăşească câteva idei utile din experienţa sa acumulată pe parcursul anilor, despre rolul ziaristului în actuala societate, într-o perioadă a unei noi revoluţii a jurnalismului, respectiv despre rolul tehnologiei în jurnalism.Aşadar, am întrebat-o, când devine o persoană un jurnalist cu statut profesional? Putem denumi drept ziarişti pe cei care împărtăşesc anumite idei pe paginile de socializare?
„Jurnalismul este o meserie care se învață în primul rând prin formarea unei culturi generale, în care intră și economia și literatura și istoria și geografia și filosofia și arta și câte altele. Toate acestea te ajută să scrii un articol credibil și, în plus, să diferențiezi esențialul de detaliile inutile. Cunoștințele solide te ajută și să recunoști știrile din categoria „fake news”. O cerință esențială este practica, ce poate dura câțiva ani, când capeți experiență și îți formezi stilul. Fiecare ziarist bun îl are. Mie, de exemplu, îmi place să scriu cu cât mai puține „floricele”, epitete, adjective. Argumentul meu principal îl reprezintă faptele. Cred că aceasta provine și din experiența mea „agerpresistă”. Este apoi absolut esențială respectarea eticii jurnalistice – sursele (cel puțin trei), corectitudinea relatării, obiectivitatea. Fiindcă astăzi, în era internetului, la prima vedere documentarea pare mai ușoară, să nu te încrezi în tot ce se scrie pe internet, alege cu atenție sursele. Unii autori de bloguri poate s-ar putea încadra în ceea ce numim jurnalism, dar a împărtăși pur și simplu o opinie, niște idei, pe paginile de socializare nu înseamnă că ești jurnalist”.
La întrebarea, care a fost cel mai frumos moment din cariera sa, care a îmbogăţit-o cel mai mult din punct de vedere sufletesc şi spiritual, Éva Galambos ne-a răspuns:
„Sunt multe momente, de pildă participarea mea la alegerile din Germania, când a luat sfârșit „era Kohl” și am putut sta de vorbă cu niște persoane interesante sau interviul cu scriitorul Amos Oz, cu supraviețuitori ai Holocaustului, printre care cu o verișoară de a mea, deportată la Auschwitz. M-au marcat profund”.
În continuare am vrut să aflăm şi despre cele mai dificile situaţii din cariera sa, din care jurnalista Éva Galambos a ieşit şi mai întărită.
„În ultimii ani ai erei Ceaușescu când am avut o serie de interdicții. Era ca într-un roman de Kafka, nu știai cauzele, nimeni nu-ți spunea nimic, existau doar sugestii”.
Ca specialist pe probleme de politică externă, Éva Galambos a scris de multe ori despre relaţiile dintre România şi Ungaria. În acest context am întrebat-o ce rol şi impact are mass-media asupra evoluţiei relaţiilor bilaterale? Dacă în acest sens putem vorbi despre un jurnalism independent?
„Fără îndoială, presa are un rol esențial în relațiile dintre cele două țări, dar ziariștii de ambele părți ar trebui să cunoască bine problemele și istoria, să încerce să fie obiectivi, ceea ce din păcate, rar se întâmplă. Un articol prost scris are efecte proaste, poate fi chiar periculos, să stârnească ecouri negative. După părerea mea, pe care am și exprimat-o, nu există jurnalism independent, oricât ne-am strădui. Fiecare dintre noi aparținem undeva, avem idei pe care le susținem. Ești la un patron, poate uneori într-un mod subtil, dar de cele mai multe ori direct, trebuie să susții interesele lui. Reprezinți o organizație, susții punctul ei de vedere (vorbesc din experiență în ambele ipostaze). Chiar dacă eu personal aș avea o publicație, acea publicație ar reprezenta interesele și ideile mele care se ciocnesc cu ale altora, deci tot nu ar fi un jurnalism independent”.
Ca membră a Comunităţii Evreieşti din România, Éva Galambos a avut posibilitatea să cunoască îndeaproape chestiunile sensibile ale relaţiilor interetnice. În acest sens am întrebat-o în ce măsură reuşeşte presa din România să se adreseze în mod obiectiv şi echilibrat minorităţilor naţionale? Respectiv în ce măsură este preocupată mass-media centrală şi locală de situaţia, de problemele şi de năzuinţele minorităţilor naţionale?
„Aici răspunsul este foarte simplu. Presa din România se ocupă de minorități sau de problemele lor numai în ocazii festive, când izbucnește un scandal pe bază etnică (vezi Ditrău) sau pe plan politic când ar fi esențial votul minorităților. Părerea mea este că sunt puțini jurnaliști români care cunosc în esență problemele minorităților și, sincer să vă spun, nu am găsit în presa pe care o citesc, în știrile de la radio sau reportajele de televiziune decât foarte rar abordată o astfel de tematică”.
Dat fiind faptul că în cadrul redacţiei publicaţiei „Realitatea Evreiască” Éva Galambos ocupă o funcţie importantă, am rugat-o să ne spune opinia sa despre importanţa, respectiv despre eventualele restricţii şi pericole care ameninţă mass-media minorităţilor naţionale.
„Cred că situația presei minorităților s-ar putea asemăna cu existența organizațiilor minorităților, a deputaților minorităților. În aceste ultime două cazuri, eu cred că dacă partidele politice din România ar avea în programele sau preocupările lor problemele minorităților, ar înțelege și și-ar însuși cele specifice, nu ar mai fi nevoie de organizații sau deputați din rândul minorităților. Același lucru ar fi valabil într-un fel și pentru presa română. Nu am văzut aproape nicăieri aceste tematici. Este adevărat, „Realitatea Evreiască” și celelalte publicații ale minorităților au un spectru larg de subiecte care depășesc sfera politicului. Eu nu pot vorbi despre limitări sau pericole pentru presa minorităților, cred că astfel de aspecte ar putea avea, în cel mai rău caz, cauze financiare. Din fericire, la noi nu se întâmplă așa, o mare parte din cheltuieli fiind suportate de Departamentul pentru Relații Interetnice (din cadrul Guvernului României – n.r.). Cred că și alte publicații ale minorităților se bucură de acest sprijin”.
Şi în final, am întrebat-o pe Éva Galambos, ce sfat poate da, în calitate de jurnalistă, tinerilor de azi care se îndeletnicesc cu această meserie?
„Să fie ambițioși și să-și iubească meseria, așa cum am iubit-o și o iubesc eu, vor vedea că atunci și dificultățile vor părea mai ușor de depășit”.
Îi mulţumim jurnalistei Éva Galambos pentru amabilitatea cu care ne-a răspuns în scris la întrebările noastre şi îi dorim multă sănătate şi putere de muncă pentru ca şi în viitor să ne informeze nepărtinitor, aşa cum a procedat pe parcursul carierei sale, despre problemele ce ţin de viaţa noastră.
Interviu realizat de: Balázs Magdolna
Foto:Academia.edu