
La intervenţia Secretariatului de Stat pentru învăţământ în limbile minorităţilor naţionale de săptămâna viitoare ar putea începe cursurile de limba maghiară pe canalul naţional, respectiv pe două canale regionale ale Televiziunii Române (TVR) pentru elevii din clasele a VIII-a şi a XII-a.
Ödön Szabó, vicepreşedinte al Comisiei pentru învăţământ a Camerei Deputaţilor, a precizat: Direcţia Minorităţi din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale a pregătit protocolul care va crea posibilitatea pentru colaborarea Ministerului Educaţiei şi TVR, astfel că pe canalul naţional, precum şi din cele două studiouri teritoriale din Târgu Mureş şi Cluj-Napoca ale televiziunii publice române, ar putea fi transmise cursurile amintite.
„Scopul nostru este ca şi în această situaţie constrânsă să oferim soluţii pentru ca elevii să aibă posibilitate pentru a se pregăti la susţinerea examenelor de sfârşit de an. Astfel, pentru predarea disciplinelor: matematică, limba şi literatura maghiară, istorie, fizică, chimie, biologie, informatică şi geografie există profesori care vor participa în acest proiect şi vor susţine cursurile prin intermediul televiziunii. Deocamdată vorbim despre elevii din clasele a VIII-a şi a XII-a, dar acest proiect poate fi extins, dacă această stare se va prelungii”, a subliniat Ödön Szabó, care a adăugat: Multe instituţii de învăţământ au luat decizia care va permite învăţământul la distanţă, de aceea a solicitat părinţilor să ia legătura, dacă nu au făcut-o până acum, cu instituţiile de învăţământ.
Sursa: maszol.ro
Traducerea: Balázs Magdolna
Foto: maszol.ro