vukovarÎn Croaţia nu va avea loc referendumul cu privire la modificarea cadrului juridic privind dreptul minorităţilor la folosirea limbilor materne, deoarece propunerea în acest sens este incompatibilă cu prevederile Constituţiei ţării, a decis Curtea Constituţională.

Potrivit cotidianului Jutarnji list, din Zagreb, întrebarea formulată de iniţiatorii civili, dacă cetăţenii sunt de acord cu folosirea limbii materne de către minorităţi în egală măsură cu limba croată în acele unităţi administrative în care procentul lor depăşeşte 50% – faţă de actualul procent, de o treime – din totalul populaţiei croate, nu poate fi aşezată în concordanţă cu prevederile Constituţiei, motiv pentru care nu poate avea loc referendumul în acest caz, informează www.mno.hu .

Chestiunea privind organizarea referendumului a fost trimisă în luna iulie, de Parlamentul croat, spre avizare, la Curtea Constituţională, după ce Comisia pentru problemele constituţionale a Saborului a decis că organizarea referendumului ridică probleme de această natură.

Iniţiativa organizaţiei naţionaliste din Vukovar a fost semnată de peste 520 de mii de cetăţeni, ceea ce depăşeşte cu mult 10% pe a celor cu drept de vot, aşa cum prevede legea. Scopul organizării referendumului a fost, împiedicarea amplasării unor inscripţii bilingve, cu litere chirilice şi latine, în oraşul Vukovar din estul Croaţiei. Protestele împotriva inscripţionării bilingve s-au declanşat în vara anului trecut, când panourile amplasate au fost îndepărtate de mai multe ori. Protestatarii au reclamat că inscripţiile cu literele chirilice le provoacă amintirea distrugerilor provocate de războiul din fosta Iugoslavie.

Succesul unui asemenea vot ar împiedica, la nivelul întregii ţări, folosirea limbilor minorităţilor naţionale, respectiv ar ştirbi şi drepturile comunităţi sârbe, maghiare, cehe, slovace şi italiene, au susţinut unii politicieni şi diplomaţi croaţi.

Curtea Consituţională a stabilit – pe lângă anularea organizării referendumului – un termen de un an conducerii oraşului Vukovar, pentru reglementarea situaţiei privind panourile bilingve, şi a obligat Guvernul ca într-o perioadă de un an să înceapă procedura de modificare a Legii privind folosirea în mod oficial a limbilor minorităţilor naţionale. Până la intrarea în vigoare a acestei legi, pe teritoriul oraşului Vukovar nu vor fi aplicate măsuri coercitive, a precizat Curtea Constituţională.

Traducerea: Balázs Magdolna

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ 9 = 13

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.