
O serie de reacții – atât din România, cât și din Ungaria – au fost evidențiate de presă, după ce, la începutul lunii aprilie, Kelemen Hunor, președintele Uniunii Democrate Maghiară din România, a mulțumit Executivului de la Budapesta pentru ajutorul acordat maghiarilor din România.
Șeful UDMR a relevat că la cererea uniunii „Guvernul Ungariei a ridicat interdicția de export pentru hidroxiclorochină, medicament folosit pentru tratarea bolnavilor de COVID-19, care va fi distribuit în România prin Unifarm, 1,2 milioane de tablete. Vineri a sosit un transport cu ajutoare de urgență din Ungaria – am cerut măști, mănuși, echipamente de protecție și dezinfectante pentru șase județe din Transilvania – Satu Mare, Bihor, Sălaj, Cluj, Mureș, Harghita și Covasna.
Ulterior, mai multe materiale din presă și persoane active pe „media socială” au deplâns faptul că ajutorul ar fi avut caracter propagandistic și nu ar fi fost direcționat decât către unii dintre maghiarii din România – respectiv șase județe.
Iată pozițiile președinților locali ai principalei formațiuni maghiare, din județele nemenționate în anunțul privind distribuirea ajutoarelor din Ungaria.
Kun Lászlo, președintele UDMR Reșița, a declarat că nu s-au primit ajutoare medicale din Ungaria, respectiv că „suntem așa de puțini maghiari, încât nu suntem luați în seamă”. Kun Laszlo a arătat că nu știe să existe posibilitatea trimiterii unui alt transport, care să îi aibă ca posibili destinatari și pe maghiarii din zonă.
Ladányi Árpád Csaba, președintele filialei UDMR Alba, a declarat că maghiarii din județ nu au beneficiat din transportul de echipamente de protecție, trimis de Guvernul de la Budapesta și că nu are cunoștiință despre un alt transport.
Décsei Attila Lehel, președintele organizației Bistrița-Năsăud, a răspuns într-o manieră similară întrebărilor adresate de portalul Hirek Hatarok Nelkul – Știri Fără Frontiere.
Marossy Zoltán György, președintele din județul Timiș – A indicat că de ajutoarele trimise au beneficiat doar localitățile populate în majoritate de maghiari, nu și cei care trăiesc în zone dispersate, iar despre problema unui nou transport nu are cunoștință.
Pogár László, șeful organizației din Bacău, a indicat că maghiarii ceangăi nu au beneficiat de materiale din transportul sanitar trimis, în schimb au achiziționat de la o firmă din România soluții dezinfectante. Pogár László a apreciat că este demnă de respct atenția și ajutorul acordat maghiarilor din România, fie ei ceangăi sau secui, de către guvernul de la Budapesta.
Orosz Csaba, liderul UDMR Sibiu, a menționat că în județul Sibiu reprezentanții maghiari nu au primit nimic din acest ajutor. Referitor la poziția unei părți a Opoziției din Ungaria, adoptate luni (27 aprilie 2020 – n.r.) în Parlamentul ungar, pe tema ajutorului trimis maghiarilor din afara granițelor de către guvernul ungar, a menționat că acestea sunt treburi interne ale Ungariei, în care nu ar dori să se amestece.
Costan Melania, președintele filialei maghiarilor din Caraș-Severin, a relevat că nu are cunoștință despre distribuirea unor echipamente de protecție venite din partea Guvernului ungar, precizând că în județ sunt puțini maghiari.
Autor: Székely Dénes
Foto:erdely.ma