
“Trebuie să ne exprimăm mulțumirile și recunoștința noastră faţă de asistenții medicali”, a declarat marți, la Budapesta, Anita Herczegh, soția președintelui Ungariei, cu prilejul unei acţiuni de donare care a constat în măști de protecție, picături Béres și soluții dezinfectante, fiind oferite spitalelor administrate de biserici și unor instituții cu cămine de cazare de către compania Johnson&Johnson, fabrica de medicamente Béres și Autoguvernarea de Naționalitate Română din Ungaria.
Anita Herczegh a mai precizat: În ultimele săptămâni a avut ocazia să participe la mai multe evenimente, în cadrul cărora persoane fizice, firme și diferite comunități au oferit donații pentru lupta împotriva epidemiei de coronavirus. De asemenea, a amintit că 12 mai este Ziua Internațională a Asistentului Medical, iar 2020 a fost declarat de Organizația Mondială a Sănătății (WHO), cu mult înaintea izbucnirii epidemei de coronavirus, drept Anul Asistentului Medical și al Moașelor. “Această zi este un motiv special pentru a ne exprima mulțumirile și recunoştința noastră faţă de asistenții medicali”, a afirmat Anita Herczegh, care a adăugat că inima roșie așezată la fereastra Palatului Sándor este adresată lor.
La rândul său, președintele Consiliului Național de Coordonare Umanitară (NHKT), Miklós Soltész, a subliniat că spitalele aflate în administrarea bisericilor trebuie să beneficieze de ajutoare. Astfel, conform deciziei NHKT, măștile vor fi distribuite în patru spitale ale bisericilor din Budapesta, iar picăturile pentru sistemul imunitar și substanțele dezinfectante vor fi donate, la nivel național, instituțiilor cu cămine pentru cazare. Donațiile vor fi livrate cu ajutorul organizațiilor de caritate, a declarat secretarul de stat, Miklós Soltész,care a evidenţiat conceptul responsabilității, pe baza căreia personalul spitalelor şi căminelor sociale își îndeplinesc activitatea.
Președintele fabricii de medicamente Béres, József Béres, s-a referit la faptul că picăturile Béres, care sunt prezente de 20 de ani în Ungaria ca medicament, ajută la menținerea sistemului imunitar, de aceea acum au donat 5000 de sticle cu picături Béres celor care au nevoie. Directorul responsabil pentru relații guvernamentale al companiei Johnson&Johnson, Beáta Varga, a amintit că grupul de firme a donat, în perioada epidemiei cu coronavirus, medicamente, în valoare de 10 milioane de forinți și produse de igienă, în valoare de 11 milioane de forinți, iar de această dată a donat trei milioane de măști de protecție, care pot fi dezinfectate.
Sursa:MTI
Foto:pestisracok.hu