Vietnam a intrat în atenție datorită faptului că până la mijlocul lunii mai în țară nu a fost înregistrat nici un caz de deces din cauza noului coronavirus, care a provocat mari îngrijorări și teamă pretutindeni în lume. Vietnam a reușit să gestioneze această pandemie mai bine decât oricare națiune. Cu toate că, teoretic, au existat, probabil, și aici cazuri izolate, neidentificate, mai ales în mediul rural, specaliștii internaționali au fost de acord că Vietnamul a gestionat excepțional această epidemie.
La auzul apariției noului coronavirus în China, autoritățile din Vietnam au început să se pregătească împotriva epidemei încă de la mijlocul lunii decembrie 2019, fără să aștepte avertizarea Chinei sau a Organizației Mondiale a Sănătății (WHO). Primii doi bolnavi cu coronavirus au fost diagnosticați pe 23 ianuarie, iar peste o săptămână au constituit, la nivel de țară, patruzeci de grupuri de urgență. Au sistat imediat traficul aerian înspre și din orașul chinezesc Wuhan, de unde veneau persoane infectate. La începutul lunii februarie au închis școlile, iar în cazuri suspecte au instituit carantine severe.
Un singur exemplu arată perfect grija autorităților: Pe 6 martie a fost confirmată infectarea cu coronavirus la o femeie care s-a întors din Europa. Autoritățile au identificat imediat toate persoanele cu care aceasta a intrat în contact și numai în acest singur caz au efectuat peste 200 de teste.
În contextul atitudinii autorităților vietnameze trebuie amintit de sistemul sanitar de stat care funcționează excepțional la nivelul întregii societăți, și care a dat dovadă de promtitudne și cu alte ocazii. De exemplu, îmbolnăvările de malarie s-au diminuat la 5% de la încheierea războiului din 1975, iar în ceea ce privește demografia, numărul locuitorilor țării aproape că a crescut de două ori (la 96 de milioane), tot în această perioadă. Trebuie amintit și de hărnicia poporului vietnamez, de disciplina manifestată în războaiele de apărare a patriei și de structura centralizată a puterii.
În urmă cu 45 de ani, când în primăvara anului 1975 trupele comuniste din Vietnamul de Nord au ocupat Saigonul, prea puțini oameni s-au gândit că în viitor Vietnamul ar putea fi, în oricare domeniu, un bun exemplu pentru Occident. Poporul vietnamez a fost în război mulți ani la rând cu japonezii, francezii și apoi cu americanii. În perioada cea mai sângeroasă a războiului, în Vietnam au luptat peste o jumătate de milion de militari americani, ca să numai vorbim de armata regimului din sud, care era aliatul lor. Nici aceasta nu a putut să împidice victoria Vietnamului de Nord și unificarea comunistă a țării. Învingătorii nu au comis atrocități îngrăzitoare așa cum au procedat Khmerii Roșii în țara vecină, în Cambodgia, în locul execuțiilor i-au trimis pe dușmanii lor în tabere de corecție, iar câteva milioane de oameni din Vietnamul de Sud au fugit din țară.
De atunci Partidul Comunist ține puternic în mână puterea. Din punct de vedere economic, cultural și al politicii externe, țara a cunoscut schimbări majore.
Punctul de cotitură a fost în 1986, când partidul a lansat ” trecerea la piața de economie socialistă”, care a adus prosperitatea nemaiîntâlnită a economiei private. Datorită creșterii economice Vietnam poate deveni în curând a 21-a cea mai puternică economie a lumii și are șanse bune pentru devansarea, de exemplu, chiar și a Singaporului. În Vietnam s-a format o clasă de mijloc bogată și astfel s-a reușit diminuarea sărăciei elementare.
În acest sens un exemplu bun este și înființarea școlilor de limbă engleză în care sunt înscriși pentru bani grei copiii noii elite.
De asemenea, orașul Ho Si Minh spune multe în sine despre dezvoltarea economică înregistrată în ultimele decenii. Centrul orașului a fost construit în vremurile franceze și americane, azi clădirile de 4-5 etaje aproape că dispar pe lângă clădirile zgârie-nori de 30, 40 sau cine știe câte etaje, constuite de atunci.
Învingătorii și-au păstrat câteva amintiri din vremea colonizării. Clădirea Poștei Centrale păstrează și azi harta Indochinei franceze, a Vietnamului, Laosului și Cambodgiei de azi. La catedrala Notre Dame slujbele religioase sunt oficiate în limbile engleză și franceză.
Majoritatea locuitorilor din sud sunt de religie catolică, din rândul lor s-au desprins principalii susținători ai regimului pro-America. Așa că poate nici nu este de mirare că într-una din bisericile budiste se poate vedea și portretul fostului conducător legendar al partidului comunist.
Despre Vietnam se spune, de regulă, că are prea puține aspecte exotice. Probabil din cauza războaielor, bombardamentelor și a schimbărilor dure de regimuri țara s-a transformat, în mod forțat, într- una modernă, care chiar și în scrierea sa a trecut la literele latine. Una din cele mai surprinzătoare semne ale deschiderii spre Occident este Cao Dai (în vietnameză Cao Đài) care este o religie sincretică, respectiv o îmbinare mai ciudată a religiilor orientale și a creștinismului. În esență este cultul Ființei Supreme și acceptă ca sființi pe marile figuri ale omenirii. Pe lângă Moise, Iisus și Buddha, sunt incluse, de exemplu, în rândul sființilor religiei și Shakespeare și Victor Hugo.
Vietnamul, cu aproximativ o sută de milioane de locuitori, promovează în mod fundamental o politică externă independentă și se străduiește să întrețină relații bune cu toate puterile importante. În timpul regimului Kádár, în Ungaria și-au urmat studiile mai multe mii de tineri vietnamezi, iar azi majoritatea lor sunt buni profesionșiti în țara lor, iar întreținerea relațiilor cu aceștia este importantă și pentru actualul Guvern ungar.
Desigur, victoria Vietnamului asupra coronavirusului nu vrea să demonstreze că numai o conducere monopartită, autoritară poate învinge această epidemie, ci faptul că după atâtea războaie și agresiuni străine conducerea vietnameză și populația sunt unitare, bine organizate și au reacționat în mod disciplinat la noul tip de coronavirus.
