La alegerile parlamentare din Ungaria, care vor fi organizate pe 3 aprilie, Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) a recomandat, vineri, trimiterea, mai multor sute de observatori.

Misiunea exhaustivă de observare a fost propusă, vineri seara, de biroul competent al organizației. Anterior, şaizeci şi doi de europarlamentari de stânga au cerut organizaţiei paneuropene de securitate să trimită o misiune cuprinzătoare în Ungaria din cauza posibilelor încălcări ale „celor mai înalte standarde democratice”.

Misiunea cu cel mai larg mandat posibil este o raritate în statele membre ale UE. Potrivit partidelor de guvernământ, observatorii pot veni liniştiţi, deoarece Ungaria nu are nimic de ascuns.

Oficiul pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului (ODIHR) al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) a recomandat vineri observarea la scară largă a alegerilor din 3 aprilie, din Ungaria. ODIHR a semnalat, într-un comunicat, că în ziua alegerilor pot fi prezenţi peste două sute de observatori în țară pentru a supraveghea procesul electoral.

Organizația paneuropeană a efectuat o verificare preliminară în Ungaria, în perioada 17 ianuarie – 21 ianuarie anul curent, pe baza căreia a tras o concluzie. Cazul este considerat o raritate în statele membre ale UE. Organizația de securitate a trimis, de exemplu, anul trecut, o misiune electorală cuprinzătoare în Armenia, Republica Moldova și Kirghizstan. Potrivit metodei obișnuite, un grup internațional de observatori cu un mandat limitat investighează corectitudinea desfăşurării alegerilor. Un asemenea grup a fost prezent în Ungaria şi în 2018.

Monitorizarea întemeiată a alegerilor a fost solicitată de stânga ungară, printre care şi de europarlamentarii formaţiunii  Momenum şi Convenţia Democratică (DK).

Partidul FIDESZ al premierului Viktor Orbán se va confrunta cu o alianţă formată din şase partide de opoziţie care s-au reunit pentru a încerca să-l răstoarne. Odată cu sondajele care arată că partidul FIDESZ şi alianţa de opoziţie sunt „umăr la umăr” în intenţiile de vot, au apărut  îngrijorări cu privire la posibile nereguli şi încercări de cumpărare de voturi. De asemenea, modificările legislative introduse în 2021 facilitează şi posibilitatea înregistrării de adrese fictive, ceea ce, potrivit experţilor, creşte riscul de fraudă, menţionează portalul g4media.ro.

Ce înseamnă o misiune exhaustivă de observare?

 Azi, toate statele membre UE sunt membre ale OSCE, care are în total 57 de membri. În conformitate cu Documentul final de la Copenhaga, adoptat în 1990, biroul abilitat al OSCE poate examina procesele electorale care au loc în statele membre ale organizaţiei pentru a se asigura că acestea se desfăşoară în conformitate cu standardele electorale naționale și internaționale, fie vorba despre calitatea campaniei, corespondenţii mass-mediei, fie vorba despre aspecte tehnice, cum ar fi înregistrarea alegătorilor sau participarea la scrutin a femeilor şi a minorităţilor naţionale într-un procent corespunzător.

Cea mai importantă diferenţă între misiunea exhaustivă şi cea restrânsă constă în dimensiunea grupului și durata activităţii: ca parte a investigației complete (exhaustive), observatorii sosesc în țară cu 6-8 opt săptămâni înainte de alegeri și publică un raport preliminar înainte de începerea votului. Ulterior, aceștia urmăresc cu atenţie plângerile postelectorale, posibilele încălcări și pot face recomandări țării pentru a remedia situația. Pe lângă această misiune exhaustivă,  desfăşurarea votului în ziua scrutinului este urmărită şi de aşa numita misiune restrânsă (de observatori care îşi desfăşoară activitatea pe termen scrut). Astfel misiunea completă de observare ar putea să aibă mai multe sute de membri.  Potrivit ghidului oficial al OSCE, o misiune este restrânsă numai dacă pe parcursul verificărilor preliminare nu a apărut suspiciunea cu privire la unele nereguli sistemice și grave în secțiile de votare.

Sursa: magyarnemzet

Traducerea: Balázs Magdolna

Foto: hu.euronews.com

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


4 + = 13

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.