„Am văzut steaua Lui la răsărit și am venit să ne închinăm Lui.” (Ev. Matei, 2.2) – acest motto al Săptămânii universale de Rugăciune din 2022, care a mişcat multe inimi, a răsunat în ianuarie şi la Bucureşti.
În pofida pandemiei de coronavirus, care ne umbrește viața de zi cu zi, săptămâna ecumenică de rugăciune din acest an a fost mai aproape de oameni decât în ultimii doi ani. Pandemia și-a pus amprenta asupra vieții tuturor și a fost simțită şi pe parcursul octavei de Rugăciune pentru unitatea creștinilor, dar sperăm că, cu ajutorul lui Dumnezeu, vom lăsa în urmă în curând această perioadă tulbure și grea, ca de atâtea ori în istorie, rămânând în Hristos şi în iubirea Sa, precum sugerează tema centrală a evenimentului ecumenic.
În aceste zile de sărbătoare Cuvântul lui Dumnezeu a fost rostit în bisericile romano-catolice, reformate, armene, luterane germane, greco-catolice, evanghelic-luterane maghiare și ortodoxe din București. În fiecare zi a seriei de evenimente, printre Cuvântul Domnului și rugăciunile rostite în trei limbi (maghiară, română, germană) în bisericile diferitelor confesiuni, cântecele bisericești au colorat ceremoniile, ca de obicei în zilele de duminică sau cu alte ocazii festive.
Este important ca în aceste momente toți creștinii „să poarte” în sine mesajul central al Săptămânii de Rugăciune, care trebuie să fie un ghid în relaţiile noastre cu cei dragi și semenii noștri pentru ca congregaţiile noastre să supraviețuiască și să dăinuie. „Am văzut steaua Lui la răsărit și am venit să ne închinăm Lui” ar putea fi o referire la relaţiile strânse frăţeşti şi umane, deoarece sursa ecumenismului este însuși Iisus Hristos. În cazul bisericilor și al ecumeniei este vorba de universalitatea comunității lui Isus. A fi una cu toți creștinii este posibil, conform Bibliei, numai atunci când creștinii sunt una cu Hristos. Potrivit Bibliei, Dumnezeu are un singur popor și o singură biserică.
La aceste evenimente trebuie evidenţiată importanţa grijii unora faţă de alţii, respectul unul față de celălalt și iubirea frățească, precum și comunicarea și simțul responsabilității între confesiuni, precum și nevoia de a face ceva în fiecare zi acolo unde ne aflăm, deoarece, ”Credința fără fapte este moartă” (Iacov 2 :17).
Dr.Éva Nagy,
vicepreşedinte – Asociaţia Presbiteriană a Protopopiatului Reformat din Braşov,
consilier – Secretariatul de Stat pentru Culte, Bucureşti